Cine a avut drum în ultimele trei zile pe DN7 pe Valea Oltului a avut cu siguranță ghinionul să stea blocat în trafic, în apropiere de Câineni. Vineri blocajul a fost și de 2 ore pe sens, iar duminică după amiază șoferii au făcut repaus cel puțin 30-40 de minute în aceeiași zonă.
În județul Vâlcea, pe DN7 (E81), în afara localității Câineni, la kilometrul 237+051 de metri, se efectuează lucrări de reparații la un viadut care trece peste calea ferată ce leagă Sibiul de Vâlcea. Din această cauză CNADR a luat decizia să direcționeze traficul pe vechiul drum, care a fost reasfaltat, dar care are o problemă majoră. Acesta traversează liniile de cale ferată din zonă și chiar acolo drumul nu este îndeajuns de lat pentru a permite e exemplu ca două TIR-uri să poată sa traverseze simultan zona. De aceea apar blocaje, iar acestea se agravează în momentul în care barierele sunt coborâte pentru circulația trenurilor. În weekendul care tocmai se încheie cozile s-au întins și pe câte 7-8 km. distanță pe ambele sensuri. Așa s-a întâmplat și duminică seară când traversarea zonei respective s-a făcut și în peste 60 de minute de mașini, între anumite tronsoane orare.
Urmăriţi mai jos imaginile surprinse duminică în jurul orei 18.30.
https://youtu.be/M0VbJUly698
Reamintim că începând cu data de 04.04.2016, orele 15.00 și până în data de 15.07.2016, se execută lucrări de reparații la pasajul rutier amenajat peste trecerea la nivel cu calea ferată. Astfel, pe acest tronson de drum, circulația a fost deviată pe o arteră laterală pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevăzută cu bariere și semnalizată corespunzător.
Urmăriţi mai jos imagini surprinse sâmbătă după amiază.