Aeroportul din Sibiu s-a „ales” cu patru noi destinaţii, zboruri operate de Wizz Air. Compania a ales să transporte pasageri către Nuremberg, Munchen Memmingen, Milano Bergamo şi Madrid. Alte destinaţii cunoscute precum Parisul, Roma sau Barcelona au fost lăsate deoparte, alegere curioasă pentru mulţi, în condiţiile în care cerere este.
Gyorgy Abran, şeful departamentului Comercial Wizz Air a explicat în exclusivitate pentru oradesibiu.ro alegerea companiei.
„Am evaluat aceste rute una câte una, am evaluat cererea şi costurile pentru fiecare în parte. Partea de business trebuie să fie solidă, cele două componente trebuie să se întrepătrundă. Toate rutele au nevoie de investiţii la început, dar după o perioadă trebuie să genereze profit. Noi am ales aceste patru destinaţii pentru că am considerat că din Sibiu sunt cele mai potrivite pentru a începe. Asta nu înseamnă că pe viitor nu vom adăuga şi altele. Există mereu o serie de noi oportunităţi, destinaţii pe care le evaluăm şi le luăm în considerare, iar cele patru au primit cel mai mare scor, de aceea le-am ales, aici s-a balansat cel mai bine raportul cerere-costuri. De exemplu, poate exista o cerere foarte mare pe un aeroport scump, cum ar fi Charles de Gaulle din Paris, dar chiar şi aşa decidem să nu operăm pe acea destinaţie deoarece costurile ar fi atât de mari că nu ar avea sens din punct de vedere economic, deci trebuie să existe o balanţă între cele două.”, a explicat Gyorgy Abran.
CITEȘTE ȘI: Când a decis Wizz Air să introducă noi destinaţii de la Sibiu şi să crească numărul curselor
Mergând pe acest principiu una dintre cele patru noi destinaţii este Memmingen.
„În reţeaua noastră este un aeroport de succes, nu doar că oferă acces la partea de sud a Germaniei care este una dintre cele mai dezvoltate,dar ne deschide şi o poartă către nordul Elveţiei şi părţi ale Austriei. Este un aeroport efficient, cu costuri mai mici decât aeroportul din Munchen, este aşezat bine faţă de alte oraşe mari”, spune Gyorgy Abran.