Amenzi pentru cei ce lipesc afișe pe unde îi taie capul în Sibiu. Poliția locală a dat deja sancțiuni!

afisePolițiștii locali sibieni au început să acorde atenție mărită celor care lipesc afișe în alte locuri decât pe panourile special amenajate în municipiul Sibiu. Numai în ultimele 14 zile s-au dat amenzi în valoare de aproape 20.000 de lei.

Poliția Locală Sibiu a aplicat în ultimele două săptămâni un număr de 16 amenzi pentru amplasarea de afișe publicitare în alte locuri decât pe panourile special amenajate.
Agenții Poliției Locale vor avea în vedere acest tip de contravenție, mai ales în contextul în care începe sezonul evenimentelor culturale și sportive în Sibiu, iar afișajul trebuie să fie ordonat pentru ca fiecare eveniment să fie vizibil.
Amenzile în valoare totală de 19.000 de lei au fost aplicate atât celor care lipeau afișele în locuri nepermise, cât și organizatorilor respectivelor evenimente. Din punctul de vedere al locațiilor, contravențiile au fost constatate și în centrul Sibiului (bulevardul Victoriei, Constituției, Dr. Ioan Rațiu), dar și în cartierele Hipodrom, Ștrand, Lazaret și Terezian. Conform Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate prevede amenzi între 500 și 5.000 de lei pentru lipirea afișelor în alte locuri decât cele amenajate. Cea mai mare amendă aplicată în perioada menționată este în cuantum de 5.000 de lei.
”Reamintim faptul că în Sibiu afișele publicitare pot fi amplasate în panourile stradale sau în cilindrii de afișaj dacă este vorba de un eveniment cultural sau de larg interes pentru comunitate. Nu este permisă amplasarea afișelor pe stâlpii de electricitate, pe cutii de gaz sau electrice sau pe mobilierul stradal”, spune Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică