exclusiv - un bărbat a murit în fața unei pensiuni din avrig. fiul acestuia aduce reproșuri smurd-ului din sibiu
bunicul
Bărbatul în vârstă de 68 de ani a suferit un infarct, iar familia sa susține că a II-a ambulanță SMURD a venit prea târziu din cauza medicului care ar fi refuzat deplasarea la fața locului

Un tânăr din Buzău ce locuiește în Germania, acuză un medic de la SMURD din Sibiu, de faptul că a tărăgănat deplasarea la o solicitare pentru o intervenție la un bărbat căruia i s-a făcut rău în fața unei pensiuni din Avrig. Fiul decedatului spune că modul în care intervenția SMURD-ului s-a efectuat a fost deficitar și în defavoarea pacientului care avea nevoie de ajutor.

Un tânăr originar din Buzău, ne-a relatat o întâmplare petrecută în noaptea de 20 spre 21 martie, pe raza orașului Avrig. Aceasta era în drum spre orașul unde locuiește în România, el fiind plecat la muncă în Germania de mai mulți ani. Omul era însoțit în călătoria sa de către soție, copilul în vârstă de cinci ani și cei doi părinți. Pentru că era târziu, aceștia au luat decizia să înopteze la o pensiune din Avrig. ”Era trecut un pic de doisprezece noaptea în data de 20 spre 21 martie. Tatăl meu și cu mine am intrat în pensiune și am întrebat dacă putem manca și rămâne peste noapte acolo. Am ieșit apoi la mașină ca să luăm bagajele și să le spunem și celorlalți că rămânem să ne odihnim acolo.
Cel mic nu a vrut sa coboare și plângând a insistat să mergem mai departe.  Tatăl meu fiind foarte sensibil la toate dorințele nepotului a spus că ar fi bine sa mergem încă un timp pana cel mic adoarme”, și-a început povestea Ramono.

Infarct în fața pensiunii din Avrig
De aici însă a început calvarul. Tatălui său i s-a făcut rău și imediat au sunat la 112. La fața locului a sosit o ambulanță SMURD de la unitatea din Avrig, dar pentru că aici lucrează doar paramedici, aceștia nu au putut efectua procedurile de resuscitare. ”Ne-am urcat în mașină și acolo el a lăsat ușor capul într-o parte și atât a fost. Am sunat la numărul de urgenta și după al doilea apel am primit confirmarea ca va sosi un echipaj. Le-am spus că tatăl este cardiac și că bănuiesc că a făcut un infarct.
A venit ambulanta destul de repede după cel de-al doilea apel la 112 dar trecuse oricum destul timp, poate zece minute ori mai mult.  Stația Smurd este în localitate la câteva sute de metri. Asta am văzut a doua zi dimineața. Au venit și au făcut ce au putut spunând că ei sunt doar paramedici și nu pot efectua toate procedurile”, ne-a mai povestit bărbatul.

”Negociere” pentru sosirea unei ambulanțe cu medic
Ceea ce a urmat pare să scoată în evidență oarecum carențele procedurilor de intervenție. Cel mai grav pare însă faptul că fiul celui care avea nevoie de resuscitare a trebuit nici mai mult nici mai puțin, decât să se milogească de medicul de la Sibiu, să vină la fața locului. ”Cei de la SMURD Avrig au sunat ei la ambulanță în Sibiu și cu multe insistente au reușit să convingă doctorul de servici să vină.  Toți au vorbit la telefon și eu am vorbit. A venit după aproape treizeci de minute de când vorbisem și sa știți ca doar eu am vorbit 10 minute cu doamna doctor, iar băieții de la Smurd au vorbit și ei dar nu ştiu cât timp”, a mai povestit acesta pentru Ora de Sibiu.

Resuscitare fără rezultate
Până la urmă ambulanța cu medic de la SIBIU a venit la fața locului și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi readus la viață și în aceste condiții s-a constatat decesul lui Chiriță Aurel ”A venit a făcut resuscitarea 45 minute după ceas. A spus că nu se mai poate face nimic și ca oricum după cinci minute de lipsă a oxigenului creierul suferă afecțiuni iremediabile. I-am spus că dacă știe așa bine ce se întâmplă de ce sa lăsat așa greu convinsa să vină. A plecat și asta a fost.

Nelămuririle aparținătorilor
Surse oficiale au declarat pentru Ora de Sibiu că primul apel telefonic s-a făcut la ora 0.55, iar prima ambulanță SMURD a ajuns la fața locului la 0.55, în condițiile în care unitatea SMURD Avrig era la o distanță foarte apropiată de locul în care s-a întâmplat nenorocirea.
Cea de a II-a ambulanță cu medic specialist a ajuns la fața locului, conform raportului oficial, la ora 1.25, adică la 30 de minute după primul apel telefonic efectuat la 112 și mult prea târziu pentru ca bolnavul să mai poată fi readus la viață prin resuscitare. ”Nu înțeleg de ce Smurd-ul nu are voie să aplice procedurile necesare salvării vieții. Doar acesta e rostul lor.  De ce a trebuit să vorbim toți la telefon și prin stație cu doctorul, pentru al convinge să se deplaseze la noi. Intreba minute la rand ce mă așteaptă acolo, de ce trebuie să vin.  Nu știam nici eu și nici echipajul Smurd ce să mai facem să o convingem. (..) Stiu că moartea unei persoane este ceva banal în ziua de azi dar vreau să trag  un semnal de alarma. Nu vreau să fac o comparație cu Germania, ar fi greu…”, a mai povestit Ramono, care încă nu s-a decis dacă va face o plângere acest incident.
Până la publicarea acestui articol, deși s-a solicitat un punct de vedere oficial celor de la SMURD Sibiu, acesta nu a fost deocamdată oferi. Reprezentanții ISU Sibiu, au promis că în cel mai scurt timp posibil se va da un punct de vedere legat de acest caz.

Punctul de vedere oficial al ISU Sibiu
Cei de la ISU Sibiu spun că intervenția s-a efectuat exact cum trebuie, iar timpii în care echipajele au ajuns la fața locului sunt buni. ”Un echipaj cu o ambulanță de Tip B, a ajuns la fața locului după patru minute de la apelul telefonic și s-au aplicat manevrele de resucitare. S-a solicitat încă un echipaj SMURD, de tip C, cu medic, care a ajuns la fața locului în 17 minute, acesta venind acolo de la Sibiu”, spune Bianca Sabău, de la ISU Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu