Polițiștii sibieni au făcut de Ziua Poliției o demonstrație mai puțin obișnuită. Vorbim de una cu câinele NOM, singurul patruped din România care e capabil să descopere cadavre și sub apă. Câinele este ”angajat” la IPJ Sibiu de o lună.
Vedeta demonstraţiilor de Ziua Poliţiei de la Sibiu a fost Nom, singurul câine din România care poate depista cadavrele sub apă. De o lună de zile, Nom este „angajat” al Inspectoratului de Poliţie Sibiu, alături de agentul şef principal Alin Pascu, cel cu care formează o echipă de neînvins, anunta libertatea.ro.
Cei doi s-au cunsocut în urmă cu cinci ani, când Nom avea doar câteva luni. A fost dragoste la prima vedere, iar astăzi, dacă îl întrebi pe poliţist ce semnifică Nom pentru el, va spune simplu: “E o parte din mine!”.
Antrenat în Germania
În 2011, Nom şi Alin au mers la un curs de pregătire în Germania, specializat pe detectare de cadavre sau bucăţi de cadavre umane, lichid seminal uman şi urme de sânge. Un an mai tîrziu, tot în Germania, în urma unui alt curs, Nom şi Alin au devenit singura echipă poliţist – câine din România, care este capabilă să descopere cadavre în apă, chiar dacă este vorba de o persoană înecată sau de o persoană omorâtă şi apoi aruncată în apă.
Practic, atunci când Nom simte mirosul moleculelor de sub apă, latră spre locul unde simte că este cadavrul. Alin Pascu a explicat că Nom poate determina mirosul cadavrelor de la 100 – 150 de metri adâncime.
„Fie că este un înecat sau un cadavru care a fost aruncat ulterior, câinele poate determina prezența mirosului, ajungându-se la performanțe, la nivel mondial, și la 100-150 de metri adâncime. Deci câinele poate. Într-o anumită fază gazoasă, câinele poate detecta și semnala prezența de cadavru în apă. Principiul se bazează pe diferența de greutate moleculară între moleculele de gaz de la nivelul luciului de apă și greutatea apei, a moleculelor de apă, care, prin diferențiere, fac ca molecula de gaz să rămână, un timp mai îndelungat, la suprafața luciului de apă”, a spus instructorul lui Nom, Alin Pascu.
Solicitat și în țară
Exerciţiul demonstrativ al echipei, de Ziua Poliţiei, pe lacul din Muzeul Astra, a smuls ropote de aplauze. Prima operaţiune a lui Nom a fost chiar după ce s-a întors de la cursul din Germania, pe lacul de acumulare Bicaz, unde a găsit o femeie decedată la o adâncime de 70 de metri. Practic, Nom a semnalat unde este miros cadaveric, apoi cu aparat cu biorezonanţă s-a confirmat existenţa cadavrului, care a fost scos de scafandri. Colegii poliţişti apelează tot mai des la serviciile lui Nom şi ale lui Alin Pascu şi pentru că echipajul cu câine este mult mai ieftin decât intervenţia cu scafandri.
Atunci când nu lucrează, ciobănescul german se joacă foarte mult şi mănâncă. Pasiunea cea mai mare rămâe, însă, apa şi activităţile sale care ţin mai mult de munca de poliţist. Sursa info&foto: libertatea.ro video: digi24.ro