cioaba

Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, a anunțat, luni, că îi va trimite o scrisoare principalului candidat democrat din SUA, Hillary Clinton, în care o anunță că el îi îndeamnă pe toți cei 300.000 de romi americani să o voteze.

Romii o susțin pe Hillary Clinton pentru că este o familistă convinsă și deja aceasta a transmis un mesaj de sprijin pentru romii din SUA.
„Și eu, ca președinte al Organizației Internaționale a Romilor, dar și în calitatea mea de rege internațional al romilor, vreau să-i rog pe toți romii din SUA, pe cei care au drept de vot, să voteze la alegerile care vor avea loc în SUA candidatul Partidului Democrat, și anume doamna Hillary Clinton, pentru că ea a arătat o deschidere către comunitatea noastră de romi. (…) Ca femeie, Hillary Clinton a arătat că este o persoană care ține foarte mult la familia ei. Chiar dacă a fost la un pas să se destrame, Hillary Clinton a știut cum să gestioneze situația aceea critică. (…) Hillary Clinton a decis să își ierte soțul și să pună mai presus valorile familiei. (…) Și noi romii ne luptăm pentru valorile familiei”, a afirmat Cioabă.
Totuși, regele Cioabă se teme că romii sunt deocamdată sceptici și nu au susținut până acum o femeie.
„O mică problemă ar fi și anume aceea că, până acum, romii nu au dat suport unei femei să fie conducătoare”, a recunoscut Dorin Cioabă.
Pentru întâlnirea pe care și-o dorește cu viitorul președinte Hillary Clinton, la Casa Alba, Dorin Cioabă și-a cumpărat deja o pălărie de cowboy și o cravată cu steagul Americii. Posesor al unei limuzine produse în SUA, Dorin Cioabă a mărturisit că de mic copil l-a îndrăgit pe celebrul personaj din serialul Dallas, J.R. Ewing. J.R. a fost un model pentru toată familia Cioabă, atât pentru bunicul lui Dorin, cât și pentru tatăl acestuia, Florin Cioabă. Pentru autointitulatul rege al romilor din toată lumea, Dorin Cioabă, J.R. este modelul „bărbatului puternic”.
Mai mult, Dorin Cioabă ia meditații de câteva luni, la limba engleză, pentru a putea vorbi personal, fără traducător, cu Hillary Clinton.
„Am început să iau lecții de engleză pentru că am nevoie să mă duc la Casa Albă fără translator. De ce? Pentru că translatorul poate să nu traducă acolo tot ce spun eu și s-ar putea ca vizita mea în SUA să nu își atingă scopul”, a spus Dorin Cioabă.
Dorin Cioabă mai spune că el nu a învățat la școală limba engleză, ci rusa. De aceea, acum, de două ori pe săptămână ia meditații la engleză, de la un profesor care vine acasă la el.
„Știu doar câteva cuvinte, pe care le-am învățat și le mai exersez. Important este să pot să port un dialog, nu foarte greu, cu președintele Statelor Unite sau cu orice altă oficialitate. Dacă nu am învățat engleza la școală, pentru că noi am învățat rusa la școală, învățăm acum. Orice se poate învăța”, a afirmat Dorin Cioabă.
Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică