Proiectul a fost intitulat “Educaţie creştină şi icoană” şi se află la prima ediţie. La concursul de pictat icoane pe sticlă s-au înscris 70 de elevi de la Şcoala Generală din Avrig şi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu. Organizatori au fost Protopopiatul Avrig, prin Centrul cultural-misionar “Gheorghe Lazăr”, Parohia Tălmaciu 1 şi cele trei unităţi şcolare menţionate. Profesorii de Religie şi profesorii de arte plastice din aceste şcoli i-au ajutat pe elevi să picteze cele peste 80 de icoane care au fost expuse la Biserica “Sfântul Nicolae” din Tălmaciu. În proiect au fost implicaţi directoarea Liceului teoretic <<Johannes Lebel>>, prof. Cezara Stratulat, dar şi mai mulţi profesori de Religie.
Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 20 martie, la biserica amintită şi a fost precedată de o slujbă de mulţumire şi de sfinţirea icoanelor. Elevii au primit icoanele sfinţite pentru a le aşeza în casele lor, ca ocrotire şi ajutor pentru familiile lor.
Cei mai buni iconari au ocupat locurile I, II şi III, iar organizatorii au oferit şi menţiuni şi premii de excelenţă. Toţi copiii au primit diplome de participare, precum şi pachete cu dulciuri şi sucuri.
“Ne dorim ca acest concurs să se desfăşoare în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei. Ne dorim, de asemenea, extinderea acestui proiect şi la alte şcoli din zonă, pentru a-i sprijini pe elevii iubitori ai artei pictării de icoane să cunoască mai multe despre acest meşteşug şi despre valoarea icoanei în Ortodoxie”, ne-a spus protopopul de Avrig, Vasile Gafton.
Publicat înUltima oră