Sibiul are șanse teoretic ca în următorii patru ani să prea cele mai importante investiții ce se vor face în Transilvania. Unul din principalele motive este faptul că din 2021 orașul va fi legat peste Carpați de Pitești printr-o autostradă, iar orașul încă mai are resurse de extindere a zonei industriale, iar acest lucru îl știu și marii investitori, care își pregătesc încă de pe acum terenul.
Anunţul privind finalizarea peste patru ani a autostrăzii Piteşti-Sibiu a pus deja oraşul transilvănean pe harta investitorilor în spaţii logistice şi industriale. Sibiul are şanse să preia grosul investiţiilor din zona Transilvaniei, după ce Clujul a devenit un oraş scump şi neîncăpător pentru firmele care doresc să-şi deschidă puncte de lucru şi reprezentanţe, opinează cei de la jurnalul.ro.
Atracţia principală pentru investitori rămâne zona de vest datorită conexiunii cu Uniunea Europeană, având în vedere că majoritatea companiilor produc în Romania diferite componente pentru export. Sunt vizate oraşele cu forţă de muncă bine pregătită şi cu centre universitare care să pregătească studenţii în parteneriat cu investitorii. Cum în Cluj şi Timişoara forţa de muncă devine din ce în ce mai greu de găsit, mai ales că salariile au depăşit cu mult media naţională, investitorii caută terenuri în Sibiu. „Companiile au început să se uite şi spre alte zone ale ţări cu forţă de muncă accesibilă, dar şi cu acces facil la autostrăzi. Sibiul este acum în atenţia dezvoltatorilor de parcuri logistice”, spune Cristina Pop, şefa departamentului industrial la compania JLL. Lipsa autostrăzilor a fost motivul principal pentru care România a pierdut multe investiţii străine, în favoarea ţărilor vecine.
Care sunt investitorii ce vor să construiască în Sibiu
Dezvoltatorul belgian de spaţii industriale WDP construieşte lângă aeroportul din Sibiu o hală logistică de 8.000 de metri pătraţi pentru Siemens. Această nouă clădire va fi finalizată în trimestrul al doilea al anului viitor. Bugetul proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro. Tot la Sibiu, WDP dezvoltă pentru WPD o hală cu spaţii de birouri, respectiv cu o suprafaţă de aproximativ 4.500 metri pătraţi. Finalizarea este prevăzută pentru al doilea trimestru din 2016, în urma unei investiţii de circa 3 milioane de euro. Sibiul are şanse mari să fie următorul oraş în care compania P3 va construi un spaţiu logistic de mari dimensiuni. „Ne gândim la spaţii şi în afara Bucureştiului, cum ar fi Sibiu, Arad, Timi-şoara, nu am achiziţionat încă nimic, dar ne interesează”, a declarat Blake Horsley, noul country head P3 pentru România.
Fan Courier face un hub central la Sibiu
Şi FAN Courier investeşte într-un nou hub central. Deşi a oscilat între Sibiu şi Cluj-Napoca, a ales Sibiul. Mulţi alţi investitori tatonează terenurile care mai sunt libere în această zonă, spun analiştii imobiliari. ”Infrastructura este un element definitoriu în alegerea unei destinaţii de investiţii. De aceea, majoritatea proiectelor sunt dezvoltate în apropierea autostrăzilor, ceea ce a dus la crearea unor poli de dezvoltare în București şi zona de vest, Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea”, spune și Cristina Pop, şefa departamentului industrial la compania JLL.
Sibiu-Piteşti este singurul tronson care lipseşte din autostrada care ar urma să lege graniţa de vest a ţării cu Bucureştiul şi, mai departe, cu Portul Constanţa. Toate celelalte tronsoane fie au fost finalizate, fie sunt în lucru şi ar trebui să fie gata anul viitor. foto: sibiul.ro