Dosarul în care se fac cercetări pentru presupusa dispariţie a unei sume substanţiale din amenzile de al Poliţia Rutieră Sibiu a ajuns al Direcţia Naţională Anticorupţie.
Scandalul a început anul trecut, cu o fostă agentă de la Rutieră devenită între timp subofiţer la ISU Sibiu. Tânăra a plecat din IPJ la începutul lunii octombrie anul trecut, după ce a dat concurs la pompieri şi după un scandal uriaş. Potrivit unor surse judiciare, se pare că tânăra ar fi modificat ”din pix” sumele încasate de către agenţi din amenzile de circulaţie, sume pe care aceştia le predau la sfârşitul turei de lucru, şi ar fi creat un prejudiciu substanţial. Iniţial, dosarul în care era cercetată agenta a fost instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Ulterior însă acesta a fost declinat la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, unde mai exista în lucru un dosar pe acelaşi caz. Vorbim deci despre două dosare, în care cercetările au vizat atât agenţi de la Rutieră cât şi ofiţeri. Potrivit unor surse judiciare, se pare că ar fi vorba despre 4 poliţişti de la Poliţia Municipiului Sibiu şi 8 de la Biroul Drumuri Naţionale, agenţi şi ofiţeri. Ofiţerii ar fi cei care ar fi făcut parte din comisiilie de verificare lunare şi anuale şi ar fi semnat anumite documente, foarte posibil fără să fi făcut verificări. În cazul agenţilor, cercetările ar viza faptul că unele topuri de chitanţe ar fi dispărut şi că nu s-ar fi făcut, pentru aceste topuri, procese verbale de predare primire. Dosarele nu au rămas însă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit purtătorului de cuvânt al acestei unităţi de parchet, procurorul Mihaela Chicea, cele două dosare au fost conexate iar cazul a fost declinat către Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Sursa www.adevarul.ro