Astă-vară, am scris un editorial ce i-a înfuriat pe mulți concitadini de-ai mei. Dar pe și mai mulți i-a încântat. Cercul celor care păreau satisfăcuți s-a lărgit vertiginos, de la oră la oră, datorită internetului. Chiar și zilele trecute, m-am pomenit felicitat de un intelectual sibian respectabil, din cauza aceluiași comentariu. Care comentariu nu s-a dorit mai mult decât o simplă atenționare, cât se poate de respectuoasă, adresată mult alesului nostru președinte Klaus Johannis. Și nu cred că l-am jignit, spunându-i public, în esență, că, după primele șase luni de la alegere, nu dădea semne că a înțeles că Bucureștiul nu-i Sibiu, după cum nici președinția nu-i primărie, fie ea a Sibiului. Așa cum mă așteptam, d-l Johannis n-a avut nicio tresărire. Nu mă refer la editorialul meu, ci la modul în care a continuat și continuă să vorbească mai nimicuri, dar să tacă pe subiecte mari. Trufia i-a rămas la fel de mare ca la Primăria Sibiu. Am sperat, ca mulți alții, că plecarea la București va însemna, pentru el, schimbarea la față, odată cu pasul făcut spre cea mai înaltă treaptă a carierei sale politice…
Ei bine, iată că, în această săptămână, președintele României, însoțit de consoarta sa, se plimbă oficial, la cel mai înalt nivel protocolar, prin Țara Sfântă. Aparent, fără nici un motiv anume. Cotroceniul tace. Tace ca lebăda mută.. Președinția n-a catadictist să indice vreo oportunitate stringentă a vizitei… Că doar nu s-a dus în Tenerife! (Apropo, acolo a fost?) Ci exact în fosta Palestina, unde – se spune – a început totul și de unde va începe sfârșitul lumii! Motivul speculat al vizitei este că, oficial, România a simțit nevoia să dea (din nou) asigurări Israelului că nu tolerează manifestările antisemite, în interiorul ei. În realitate, mai degrabă d-l Johannis a avut de dus niște mesaje importante, în zonă. Sau, cine știe?, poate d-l Johannis a ținut să asigure Tel Avivul că regretă „curajul” entuziast al conaționalilor săi, din timpul ultimului război mondial, în susținerea nazismului german. Sau să se fi auzit pe malurile Iordanului de gafa liderilor FDGR de-a se declara urmași ai Grupului Etnic German, fără a preciza că legătura era formală, ca organizație reprezentativă pentru etnia germană din România? Cert este doar că despre vizita familiei Johannis se discută ca despre o călătorie turistică, pusă pe seama unui moft al soției prezidențiale. Un moft, însă, cu susținere considerabilă de la bugetul public. Evident, fără explicații serioase din partea președinției suntem liberi să credem orice. Ca de exemplu că d-l Johannis ne poate face de râs oricând, cu țâfnele imprevizibile (ca anul trecut, cu paltonul dat de mașina oficială, la Paris) sau cu plimbările lui în lume, mereu la braț cu „mamițica”? Acestea nu intră, cu siguranță, în nota de plată a „chiriei” de cinci ani, la Cotroceni.
Un alt „personaj” care, prin ultimele lui declarații publice, riscă să ne facă de râs, este d-l Ioan Cindrea, ex-președintele CJ Sibiu. În primul rând, cu ce a spus sâmbăta trecută, cu vorbe apăsate, că nu lua în calcul „poveștile” cu demisia, în urma condamnării sale, și mai mult că va candida, în iunie, primul pe lista de consilieri județeni, și că nu exclude varianta unui nou mandat de președinte. Suna cam ca la Vodă Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!” Iar, după ce Instituția Prefectului a emis – pentru că nu avea de ales – ordinul de încetare a mandatului său, d-l Cindrea ne-a răsfățat cu o nouă declarație, și mai tăioasă. Cu orgoliul puternic rănit, s-a pomenit vorbind în numele alegătorilor săi, de parcă toți i-ar fi plâns pe umăr, de durere că le pleacă alesul de la CJ. „O situație fără precedent prin care au fost călcați în picioare și desconsiderați cei peste 70.000 de locuitori ai județului Sibiu care mi-au acordat încrederea și votul lor în 2012”. Iată unde a ajuns alesul celor 70 de mii, după „simpla” angajare a propriei soții la biroul său de deputat, faptă pentru care a fost condamnat. După două decenii de activitate politică, mi s-a părut că d-l Cindrea descria o lovitură de stat, un adevărat atac la democrația și pacea din sudul Ardealului!
D-le Cindrea, nu știți să pierdeți. Ce are greșeala d-voastră, sancționată de lege, cu democrația? Sau ce are democrația cu interpretarea Curții Supreme, conform căreia, într-un caz ca al d-voastră, a considerat că, deși se suspendă execuția, pedeapsa se consideră privativă de libertate? Dacă nici d-voastră nu recunoașteți puterea legii, atunci cum să nu creadă destui că democrația le dă dreptul să facă ce-i taie capul?
Mai e puțin timp, până la începutul campaniei electorale. Alegerile locale, la Sibiu, nu vor mai avea, pentru prima dată în ultimii 16 ani, un Klaus Johannis, despre care, înainte de zilele votului, se discuta nu dacă va câștiga, ci scorul pe care îl va obține și cât de sus va fi peste 50%. Ăsta nu e un simplu amănunt. În orice caz, ar trebui să fie un motiv de creștere a tensiunii locale, în partidele politice și în societatea civilă. Dar, după cum văd, până acum, partidele se fac doar că-și pun candidați, lăsând culoarul liber spre Primăria Sibiu, pentru succesoarea lui Johannis, d-na Astrid Fodor. Iar societate civilă nu avem. Înseamnă că mergem tot pe mâna fostului primar? Nu. Înseamnă că Astrid Fodor nu va avea contracandidați redutabili, în competiția electorală din iunie. Și-atunci, ce rost mai au alegerile? … Glumesc. Alegerile au rosturile lor. Inclusiv acela de-a ne convinge că, în democrație, nu e suficient să câștigi. Trebuie să știi să crești, ca să fii tot mai bun, sau să te retragi, dacă greșești. A fi astăzi la putere, înseamnă să lași, cândva, în urma ta, o societate mai bună decât cea pe care ai găsit-o. Altfel se fac de râs toți, aleși și alegători, cu democrația lor cu tot.