foto - debut de succes pentru ”școala părinților” de la sibiu. a fost sala plină!

viitori parintiCel puțin 100 de părinți, dintre care cei mai mulți femei însărcinare au ținut să fie prezenți marți seară la prima întâlnire în ”Școala Părinților”, locul în care mai mulți specialiști îi învață pe actualii și viitorii părinți să își crească sănătoși copiii.

„ABC — Să învățăm despre copii. Școala părinților” se bucură de un real succes la Sibiu și pentru că este prima „școală” de acest fel, gratuită pentru părinți, accesul făcându-se foarte ușor, doar prin completarea unui formular postat pe pagina de Facebook dedicată proiectului și citat de agrepres.ro.
Sănătatea unui copil, atât cea fizică, cât mai ales cea psiho-emoțională, începe de la mamă, aceasta este prima „lecție” de viață predată marți, la Sibiu, de către neonatologul Maria Livia Ognean, președintele Asociației Baby Care. Tații au și ei un rol foarte important, putând contribui la o sănătate cât mai bună a mamelor și a copiilor lor.
„Este important să înțelegem că ambii părinți au un rol important, încă din perioada sarcinii. Încurajăm participarea taților la aceste cursuri pentru că, din păcate, modul tradițional de creștere a copiilor implică și responsabilizează prea puțin tații, dar implicarea acestora armonizează relațiile de familie și contribuie semnificativ la creșterea sănătoasă a copiilor”, a declarat Maria Livia Ognean.
Prima întâlnire cu părinții, în special cu gravidele, a avut ca temă alăptarea, specialiștii susținând că este foarte important ca mamele să își alăpteze pruncii.
Acest proiect educativ se va desfășura pe parcursul întregului an la Sibiu. „Salvați Copiii România” cu sprijinul a încă trei parteneri — Asociația „Unii pentru Alții” Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Teatrul pentru copii și tineret „Gong” din Sibiu — au dezvoltat proiectul „ABC — Să învățăm despre copii. Școala părinților”, care oferă acces gratuit părinților și acoperă cele 1.000 de zile cruciale pentru un copil, de la concepție până la vârsta de 2 ani.
Proiectul, gândit de medici obstetricieni, neonatologi, pediatri, medici de familie, psihologi, dar și părinți cu experiență, abordează întreaga complexitate a nașterii și îngrijirii unui copil, încă din perioada sarcinii. Accesul la școala părinților este gratuit, astfel încât restricțiile financiare să nu afecteze accesul la o bună informare, mai anunță agerpres.ro.

Ultima oră

Comentariul meu