FOTO - Moment emoționant pentru copiii din centrele de plasament din Sibiu. Au urcat pentru prima oară la munte!

carnaval pe partieUn număr de 120 de copii din centrele de plasament din Sibiu s-au bucurat de iarnă pe pârtie, pentru cei mai mici fiind și prima excursie la munte. Bucuria copiilor a fost posibilă prin programul educațional Ajungem Mari, cu sprijinul Arena Platoș Păltiniș și Mâini Unite.

Extrem de nerăbdători și cu entuziasmul la maximum, 8 grupuri de câte 15 copii au urcat la Păltiniș, pe rând, începând din vacanța inter-semestrială și până la finalul lunii februarie, însoțiți de voluntarii Ajungem Mari.
„A fost o experiență minunată pentru ei! Li se citeau pe chip bucuria și nerăbdarea când i-am auzit spunând că merg la munte, acolo de unde vine Moș Crăciun. Pentru marea majoritate aventura cu telescaunul a fost una nouă. I-am admirat pentru că au îndrăznit să urce, deși aveau mari emoții, încurajându-se unii pe alții”, a declarat Iulia Pataki, coordonator Ajungem Mari Sibiu.
Totul a fost posibil cu sprijinul voluntarilor Ajungem Mari, care și-au propus să le ofere copiilor experiențe frumoase și cu ajutorul sponsorilor. Arena Platoș Păltiniș a pus la dispoziție bilete la telescaun pentru toți copiii, iar organizația Mâini Unite a acoperit cheltuielile de deplasare a copiilor până la pârtia de la Păltiniș.
Programul educațional Ajungem Mari, dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld , susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate în 24 de județe din România. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să  le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi.
În județul Sibiu, proiectul se derulează în prezent în patru centre de plasament  (Sibiu, Orlat, Cisnădie, Agârbiciu) și două afterschool-uri sociale, venind în sprijinul a circa 200 de copii și implicând 100 de  voluntari. Alte centre se vor alătura programului pe măsură ce proiectul se dezvoltă la nivel local.

Ultima oră