Un austriac a murit în timp ce făcea heliski în Munții Făgăraș. A murit în elicopter în drum spre Sibiu!

heliskiÎntâmplare tragică petrecută duminică la prânz pe culmile munților Făgăraș, în județul Sibiu. Un austriac în vârstă de 45 de an a suferit un accident în timp ce făcea heliski în Munții Făgăraș, în zona lacului Avrig. A murit în elicopterul care îl transporta spre Sibiu.

Şeful Poliţiei Transporturi Sibiu, Mircea Mate, a declarat că un cetăţean austriac în vârstă de 45 de ani a suferit, duminică, un accident la heliski, în Munţii Făgăraş, anuntă news.ro. „Bărbatul a vrut să facă o coborâre pe munte şi s-a accidentat puternic. Victima a fost preluată imediat de elicopterul pe care grupul îl închiriase pentru heliski, dar, până a aterizat pe Aeroportul Sibiu, cetăţeanul austriac era deja decedat”, a spus Mircea Mate.
Potrivit acestuia, bărbatul avea domiciliul la Viena şi făcea parte dintr-un grup de şase persoane din Austria care veniseră la heliski, în Munţii Făgăraş. Grupul ar fi trebuit să stea în România până în 8 martie.
„În această seară (duminică – n.r.) membrii grupului vor coborî de la Bâlea Lac şi mâine (luni – n.r.) vor pleca în Austria, dată fiind situaţia. În cursul serii de duminică vom mai sta de vorbă cu toţi membrii grupului. Noi am anunţat deja Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cazul fiind preluat de procurori”, a declarat Mircea Mate.
Mate a spus că în grupul de şase persoane este şi o femeie, originară din România.
Mate a precizat că, în cursul zilei de luni, va fi efectuată necropsia şi, cel mai probabil, cadavrul va fi apoi preluat pentru repatriere.

A făcut accident în apropiere de lacul Avrig
La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a precizat că accidentul s-a produs în zona Lacului Avrig, la circa două mii de metri altitudine.
„Lacul Avrig este la 2.011 metri altitudine, accidentul s-a produs cam la 2.000 de metri. Cetăţeanul austriac a fost dus cu elicopterul până la Bâlea Lac şi de acolo şi-a dat drumul. Zăpada este foarte îngheţată, a alunecat şi a căzut, lovindu-se puternic de o stâncă”, a declarat Adrian David.
Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă măsoară 107 centimetri la Bâlea Lac, iar riscul producerii avalanşelor este moderat, fiind stabilit la doi, pe o scară de la unu la cinci. Sursa: news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică