Sondajul dat publicității ieri – realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în 2 februarie 2016, pe un eșantion total de 1199 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populația din România, având o marjă de eroare de 2,9% -, nu mi se pare deloc surprinzător. Dimpotrivă, îmi confirmă opiniile privind nostalgia la români, din motive ce țin, în primul rând, de comportamentul clasei politice. Și nu este deloc de neglijat că majoritatea (60,4%) celor care au declarat că PCR a fost mai bun decât partidele actuale au vârstele peste 50 de ani. Mai precis între 51-65 de ani. Și nu doar atât e de reținut. Cei mai mulți (59,7%) trăiesc în mediul rural, în județele din sudul României, având studii elementare. Interesant, în ce privește ipotetica participare a lui Nicolae Ceaușescu în alegeri, procentul celor care nu l-ar alege este mai mare decât al celor care l-ar alege. E-adevărat, cu o mică diferență: 49%, la 43%. Așadar, Ceaușescu – NU, dar comunismul – DA. Aici suntem.
Dacă specialiștii ne asigură că sondajul este reprezentativ, să ne fie clar: societatea românească nu s-a despărțit de comunism. Avem o populație majoritară nostalgică după comunism. Asta înseamnă că sistemul capitalist nu are susținere populară. Se dovedește, din nou, că schimbările de regimuri politice, la români, se fac de sus în jos, ceea ce nu asigură mersul reformelor în ritmul dorit și cu efectele așteptate de conducători. Culmea este că până și comunismul, impus și el tot de sus în jos, a ajuns, până la urmă, de râsul lumii. Nimeni nu mai credea în minciunile livrate de PCR. Chiar și nomenclaturiștii regimului se făceau că nu existau marile diferențe între realități și realizările anuale / cincinale dictate de partid. Mai precis, de unicul conducător. Iar planificarea super-centralizată a căzut în derizoriu și țara noastă bogată a ajuns falimentară. La asta ne-au dus minciunile din ce în ce mai grosolane raportate de jos în sus.
Bun, dar problema actuală nu e să explicăm de ce comunismul s-a auto-ratat, după ce s-a impus cu forța și minciuna – de sus în jos, în anii de la mijlocul secolului trecut. Asta va fi treaba cercetătorilor, peste 10-20 de ani. Problema actuală este să ne dăm seama ce fel de capitalism construim sau cum îl vom asimila sub influența occidentală, în condițiile în care majoritatea societății gândește cu frâna trasă. Altfel spus, majoritatea populației nu crede că România e pe un drum bun. În primul rând, trebuie să ne întrebăm de ce am ajuns aici. Sau de ce n-am făcut pași importanți înainte. Românii nu par atât de lipsiți de voință așa cum le place multora dintre noi să se plângă. Schimbările de după 1989, și nu puține, se văd la tot pasul, chiar dacă nu sunt toate suficient de temeinice și cu șanse de lungă durată. Dar nici nu se poate spune că societatea noastră e legată de picioare. Și-atunci care-i buba?
Cum nu sunt adeptul ideii că răul ne vine de la alții, văd în nostalgia asta prelungită după comunism oglinda nepregătirii generale pentru libertate, pentru democrație, la toate nivelurile sociale. Toate au dus la dezordine administrativă, imoralitate în politică și decadență în viața publică. Toate au permis încremenirea statului în formule vechi și unse de corupție (după modelul mafiot). Și toate au apărut cu voia majorității. Majoritatea care și-a folosit libertatea de-a trimite indivizi spre puterile statului după cât de atrăgătoare le-au fost promisiunile. Nu după cât de realiste erau pentru mersul înainte al societății. Pe scurt, majoritatea regretă comunismul pentru că s-a obișnuit să fie mințită și să se descurce cum poate (în vechiul regim, se spunea cu p.c.r., adică pile, cunoștințe, relații), nu cu soluții decente și firești unei societăți emancipate. Pentru majoritatea de astăzi, libertatea pare mai degrabă o povară, decât o șansă de a-și lua viața în propriile mâini. Fantoma PCR e (încă) mai atrăgătoare.
