Invenția unei sibience ce a ajuns cerută și peste Ocean. Nutella ecologică sau mai pe românește mierea cu cacao!

miereO femeie ce locuiește în județul Sibiu, într-un sat departe de agitația orașului și într-un mediu natural de vis, a inventat un produs după care se ”topesc” atât americanii, cât și nemții, spaniolii sau italienii.

Silvia Lup (47 de ani) din localitatea Curciu, judeţul Sibiu, a renunţat la munca în cadrul unei fabrici de vase emailate pentru a se dedica albinăritului, pasiune moştenită de soţ de la bunicul său, anunta adevarul.ro.
Silvia Lup recunoaşte că, până să se căsătorească, nu a avut nicio tangenţă cu albinăritul. După nuntă, s-a mutat cu soţul în casa bunicii acestuia, în Curciu, localitate aflată la aproximativ 70 de kilometri de Sibiu. Aici, bărbatul a adus şi doi stupi, pasiunea fiind moştenită de la bunicul lui, care fusesese şi el, pe vremuri, apicultor. Silvia a lucrat timp de 24 de ani pe post de controlor la o fabrică de vase emailate din Mediaş şi mult timp producţia de miere a fost doar pentru consumul propriu. Cum însă numărul stupilor familiei a tot crescut, în 2010 a decis să demisioneze din fabrică şi să se ocupe doar de asta.
Astăzi, familia are 100 de stupi, şi produc miere de salcâm şi polifloră. ”Anul apicol începe în august. Munca implică o bună organizare a stupului, când se înmulţesc trebuie să le pui rame ca să se extindă şi să ai grijă să aibă o hrană de calitate pentru a ierna în condiţii optime”, adaugă apicultoarea. Pe lângă sortimentele clasice, a dezvoltat şi câteva reţete de preparate ”cu dichis”, gândite pentru fiecare membru al familiei. Cel mai popular dintre ele e cu siguranţă mierea cu cacao, reţetă pusă în practică iniţial pentru a-i convinge pentru micuţii care veneau cu părinţii în casa tradiţională să mânânce miere. A botezat în glumă preparatul ”Nutella ecologică”, pentru a-i cuceri pe cei mici, iar pariul a fost categoric unul câştigat.
”Primul sortiment a fost a fost cacao, am vrut să conving copiii să mănânce miere şi aşa am adăugat cacao, e un fel de Nutella naturală, ecologică. I-am convins pe copii încă de la început, are un gust foarte bun, copiii nu se mai opresc din mâncat”, povesteşte Silvia Lup.

Deliciu pentru toată lumea
Mierii cu cacao i-au urmat alte trei sortimente, fiecare gândit pentru câte un membru al familiei: miere cu ardei iute pentru domni, cu ghimbir pentru doamne şi cu scorţişoară pentru adolescenţi.
”Mierea cu ardei are foarte multă vitamina A şi e bună pentru inimă, întăreşte şi imunitatea, scade şi tensiunea arterială, pe care o şi reglează. Mierea cu ghimbir ne ajută la sistemul digestiv, tot ce înseamnă colici, greaţă, vărsături, diaree, este expectorant, previne diabetul, e bună la dureri menstruale pentru doamne, la gât răguşit, are proprietăţi de antibiotic şi antibacterian, antiviral, antiparazitar şi antistres. Mierea cu scorţişoară e bună pentru imunitate şi e recomandată în tratamente cosmetice, de exemplu la acnee e foarte bună o mască cu miere cu scorţişoară”, spune Silvia Lup.

Clienți din toată lumea
În Curciu nu e nici măcar semnal la telefon mobil, însă femeii i s-a dus vestea pentru preparatele sale şi foarte mulţi clienţi o caută direct acasă sau, seara când şi-a terminat treaba în gospodărie, pe telefonul fix. Apicultoarea are şi clienţi români dar şi mulţi străini, iar mierea ei au ajuns în Austria, Germania, Spania, Italia, SUA sau Canada. Nu i-au lipsit nici comenzile substanţiale, cineva a luat, o dată, 40 de kilograme, iar un alt client a venit cu microbuzul şi a cumpărat, să ducă în Germania, 240 de kilograme de miere. Merge de asemenea la târguri tradiţionale, iar clienţii sunt atraşi de faptul că produsele ei sunt sută la sută naturale. ”La unul dintre târguri a venit o familie din Australia, au gustat mierea polifloră şi au zis că e extraordinară. Mierea polifloră la noi e doar din plante sălbatice de pe câmp, nu avem plante cu organisme modificate genetic”, povesteşte Silvia. Citește continuarea articolului AICI. foto: adevarul.ro

Ultima oră