Politica (nouă) începe cu desemnarea candidaților

Pare un adevăr cunoscut și recunoscut de oricine. La noi, însă, practica dovedește că acestui adevăr nu i se dă dreptatea ce o merită. Mai ales dacă e vorba de „noua politică”. Klaus Johannis a fost ales, în 2014, pentru că a promis-o. Dar practic, până acum, a dovedit doar că poate fi un alt fel de președinte. Mai ales în comparație cu predecesorul lui. Iar „partidul meu”, posibilul său instrument de înnoire a politicii, s-a dovedit prea slab organizat și fără „gânditori strategici”, la cârmă. După ce marea bășică de săpun, USL, s-a spart, nici fostul partener al PNL nu s-a dovedit mai inspirat. Ceva speranțe au apărut după ce Liviu Dragnea a pus mâna pe PSD, ridicându-se pe sacrificarea premierului copiator. Dar, de-o vremea încoace, el vrea să ne demonstreze că e mai bun moralist decât politician, inițiind o lege împotriva exceselor jignitoare și calomniatoare ale limbajului public. Curat cenzură sub acoperire morală, s-ar putea zice. Pe scurt, aici ne aflăm. Și suntem în an electoral. Noua politică ar mai avea, poate, de așteptat. Se vede asta deja după felul cum sunt desemnați candidații pentru alegerile din iunie. Cum? La fel ca până în 2012: „pe ochi frumoși”, ca să mă  exprim elegant, să nu defăimez pe cineva. Au trecut 26 de ani de la primele alegeri, dar politica începe tot cu târguieli pe funcții și condiționări pecuniare. Mai puțin spre deloc intră în discuții cunoștințele, convingerile și ideologiile politice moderne. De programe, strategii și obiective nici vorbă…

*

Acum 16 ani, am scris „Primarul dintre noi”, editorial publicat în Rondul de Sibiu, la 4 februarie 2000. Steaua lui Klaus Johannis nu apăruse. Peste câteva luni, însă, evenimentul avea să se întâmple, vestind ceva ce nici până astăzi nu s-a confirmat: schimbarea la față a politicii, în general, dar în primul rând a desemnării candidaților. Cu toate criticile ce-i pot fi aduse, prezența lui Johannis, în fruntea administrației locale, a fost un câștig, pentru Sibiu. De numele său au rămas legate multe din atuuri-le Sibiului de azi, pe care o judecată obiectivă le poate evidenția – repet, cu toate neajunsurile activității (de ex. normele urbanistice lăsate la voia beneficiarilor de construcții) și ale stilului său autocratic de lucru. Personal, ca jurnalist, am o plăcută amintire cu însuși KWJ, care mi-a mărturisit, la puțin timp după prima sa victorie electorală, că „Primarul dintre noi” i-a sensibilizat amorul propriu și l-a convins să candideze. Sigur, nu știam câtă dorință de putere îl anima pe puțin cunoscutul și proaspăt alesul primar al sibienilor. Dar m-au convins cele trei mandate și jumătate, câte i-au fost „necesare” să ajungă președintele României. Iată, putem spune, cea mai spectaculoasă evoluție politică – de la anonimat, la vârful puterii -, în democrația noastră postcomunistă. Mai spectaculoasă decât cea a lui Traian Băsescu, dar irepetabilă, ca și aceasta, începând cu faza desemnării candidatului.

Problema gravă a stabilirii candidaților, pentru democrația românească, este aceeași de peste un sfert de veac: criteriile desemnării. De regulă, auzim de ei cu câteva luni înaintea alegerilor. Unii ajung să fie aleși, alții se întorc în anonimatul din care au apărut. Grav este când, după victorie, devin captivi propriilor ambiții: ori își doresc alte mandate – împinși de la spate de interese personale sau ale rețelelor de sprijin, ori dispar și nimeni nu-și mai amintește de ei, nici de bine, nici de rău, după primul mandat. Nu contează ce au făcut pentru cei pe care i-au reprezentat democratic. Ei bine, fiecare campanie electorală a reluat „piesa” asta, cu candidați noi, dar cu aceeași politică a desemnării lor. Am observat că nici actorii, nici publicul nu par plictisiți de scenariul ce se joacă, din patru în patru ani. În timp ce aleșii cu vechime se uită superior la cei care vor să le ia locul, noii candidați își ascut populismul ca să le ia locul. Nu contează dacă au habar sau nu de legea după care vor lucra, dacă e bună sau rea, dacă Administrația publică trebuie sau nu legată de Interne, ca să nu mai vorbim de împărțirea administrativă a țării. Și totul rămâne cum a fost stabilit încă de vremea vechiului regim.

De fapt, la originea acestui dezmăț electoral cronicizat sunt partidele. Subțirimea culturii politice, lipsa de convingeri și idealuri din partea liderilor întrețin, în general, joaca de-a ieșirea din anonimat a unor indivizi, pentru care funcția publică nu înseamnă mai mult decât privilegiul de-a fi „cineva”. Acel cineva pentru care contează plăcerea de-a avea subalterni și de-a se ști factori de influență a accesului spre „înalta societate”. Știința, mizele și armele lor politice nu apar în discuțiile desemnării. Politica o poate face oricine! Să nu se mire nimeni, deci, că mulți aleși trec dintr-un partid în altul sau se lasă de politică, în timpul mandatului, pentru funcții executive în structurile statului. Chipurile acolo e „rost de bani”, pentru ei și partidul vinovat de intrarea lor în politică.

Cariera politicianului Johannis va rămâne un caz izolat. Începuturile i s-au datorat respectului față de sași și nemulțumirii românilor față de proprii aleși de până în 2000. Ca primar, s-a dovedit a fi unul serios, puțin cam „autist” în comportament, dar și avid de mărire. A vorbit puțin, a știut să-și promoveze realizările, dar și-a jucat și cartea norocului ca un pokerist profesionist. Poporul l-a apreciat pentru toate, asigurându-i intrarea în istorie. Dacă punem batista însă pe modul în care și-a acumulat, începând din 2000, averea personală, ar putea fi considerat un model ideal de candidat. Căci nu e puțin să ajungi, în numai trei mandate și jumătate, din candidatul cvasicunoscut, primarul unui mare oraș, apoi direct șef de stat… Cu toate acestea, în opinia mea, cu Johannis (ar trebui să) se încheie epoca carierelor bazate exclusiv pe carismă și intuiții politice, nu și pe vocație și pregătire politică.

*

Pe zi ce trece, lumea se complică tot mai mult. De aceea, avem nevoie de politicieni de vârf născuți, nu făcuți, să ne treacă „marea roșie” a provocărilor locale, regionale și globale, ce „plutesc” în aer și a celor ce vor veni. Iar societatea românească de mâine va fi o democrație respectată în interiorul și exteriorul țării, doar dacă criteriile desemnării candidaților, în alegerile din acest an, vor fi altele decât cele de până în 2012. La „locale” și la „parlamentare”. Și mai e ceva. Mi-e teamă că, în 2016, alegerile de primari vor fi mană cerească pentru impostori. Măcar dacă ar fi fost obligatoriu actul votării. Numai așa ar fi crescut responsabilitatea democratică a cetățeanului, în fața unicului tur de scrutin. Iar partidele politice – pentru a nu-și pierde susținerea – și-ar fi desemnat numai candidații care își dovedeau, cu realizările personale, calitățile de lideri și pregătirea în folosul public. Era un pas bine făcut spre o nouă politică, vorba prezidentului Johannis.

p.s. Din păcate, chiar astăzi președintele Johannis a făcut un pas greșit, îndepărtând orizontul apariției noii politici, pe care a promis-o, în noiembrie 2014. Din partea unui șef de stat, este inadmisibil, în opinia mea, să declare public că punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive, de către o instituție a statului român, a fost „heirupistă”. Pe fața dlui Johannis s-a văzut încordarea, semn că nu s-a obișnuit nici cu aerul tare al Cotroceniului, nici cu asemenea manifestări justițiare, motiv pentru care a coborât inacceptabil nivelul limbajului prezidențial, dând în același timp apă la moara celor care susțin că România are încă nevoie de un MCV, din partea UE.

18.02.16. ADIO, NOUA POLITICĂ! Ieri, după ce președintele a afirmat strepezit că acțiunea de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești a fost „heirupistă”, liderul maxim al PSD, Liviu Dragnea, a defăimat Guvernul României. Prin cele două poziții publice este pusă între paranteze așa zisa noua politică, în România. Iată ce a declarat, aseară, Dragnea, în curtea „victimelor heirupismului”: „Am discutat azi ceva în partid, am spus foarte simplu că prin această instituție din subordine (n.r. – ANAF) dacă se întâmplă o evacuare, practic Guvernul României închide cinci televiziuni într-un stat democratic. Dacă se întâmplă acest lucru si Guvernul României tehnocrat, care a spus mereu că protejează libertatea presei sau susține, atunci cred că acest Guvern nu mai poate rămâne în funcție. Dacă se întâmplă lucrul acesta, noi analizăm foarte serios eventualitatea depunerii unei moțiuni de cenzură” (conf. Hotnews). RUȘINE, JOHANNIS! RUȘINE, DRAGNEA! Ați coborât prestația politică, la vârf, la o limită prea rușinoasă, ca să mai aveți pretenții că vă interesează schimbarea la față a României. Așa pregătiți voi țara pentru alegerile politice din acest an? Mințind că apărați libertatea presei, când de fapt voi apărați propriile voastre interese, punându-le înaintea credibilității și funcționării statului de drept?