Două mari evenimente s-au petrecut săptămâna trecută, generând mesaje din domenii aparent ireconciliabile: știința și credința. Pentru vremurile pe care le trăim, știința este regina activităților umane. Prin știință, societatea a evoluat, în ultima jumătate de veac, încât, pentru unii, aproape că a dispărut rostul credinței în Dumnezeu. Sunt invocate genii ale cunoașterii care au văzut în versetele biblice simple povești, pentru minți credule. Și totuși, Biserica nu dă semne că i s-ar apropia sfârșitul, într-un viitor previzibil. Ea contează pe componenta spirituală a vieții omului. În timp ce încercările vieții îi readuc omului, de fiecare dată, în fața ochilor minții, spectrul volatil al existenței sale, credința creștină îi hrănește euharistic voința de-a merge mai departe.

Săptămâna trecută, știința și-a depășit propriile limite de până acum. Pentru prima dată, după ce, acum un secol, au fost intuite de geniul lui Albert Einstein, au fost măsurate, în laborator, așa numitele unde gravitaționale. Ele au fost generate de ciocnirea a două „găuri negre” – obiecte din univers, din care nici lumina nu poate ieși, datorită enormelor forțe gravitaționale ce le asigură alcătuirea intrinsecă -, de dimensiuni cu adevărat astronomice și aflate la distanțe de mii și mii de ani lumină, una față de alta. Niște corpuri cerești, pe care numai mințile astrofizicienilor le pot cunoaște și înțelege. Evident, evenimentul a trecut aproape neobservat de majoritatea profană a omenirii. Bucuria a fost doar a „minoritarilor” – cercetători și fani ai științei și tehnicii.

Din fericire au apărut și opinii de popularizare a performanței cercetătorilor americani. Vorbim de o mare realizare a fizicii fundamentale, cu posibile efecte colaterale benefice pentru om. Dar nici nu trebuie să neglijăm ce se întâmplă în lume, chiar dacă rămân multe necunoscute ale universului ce-și așteaptă descoperirea. Cineva compara evenimentul de săptămâna trecută cu inventarea telescopului de geniul Renașterii, Galileo Galilei. Dacă el o fi văzut „doar” Calea Lactee, de data asta s-au măsurat efectele ciocnirii găurilor negre, de acum 1,3 miliarde ani lumină. Bun, și ce dacă?, se întreabă un tânăr cercetător român, de la compania olandeză Philips.

Este adevărat că pământul este răscolit, chiar și azi, de războaie. Că există sărăcie dincolo de ceea ce ne putem imagina. Că hoția ajunge până în parlamente, iar corupția este endemică. (…) suntem o civilizație bolnavă, cunoscută (…) prin capacitatea de a produce războaie planetare și riscul de a ne autodistruge, în orice moment”. Și totuși, „un astfel de rezultat remarcabil este un succes al fizicii fundamentale și un mesaj subtil care se dă civilizației: puneți-vă lucrurile în ordine și continuați drumul, căci dincolo de voi se află minunății de care voi încă nici nu stiți!” (subl.m), își încheie articolul său, publicat în presa bucureșteană și dedicat marelui eveniment științific, tânărul fizician român. Bine, bine, dar cum ne punem în ordine treburile?

Lumea de astăzi pare tot mai inaptă pentru a-și pune lucrurile în ordine. Poate acesta a fost unul din motivele principale ale întâlnirii Papei Francisc cu Patriarhul Rusiei, Chiril, prima, la acest nivel, după un mileniu de la despărțirea creștinismului, între biserica occidentală și cea orientală. Am citit cu mare interes comunicatul de presă, transmis la finalul celor două ore de discuții istorice purtate, tot săptămâna trecută, la Havana. Este un document în 30 de puncte, fiecare din ele cu trimitere directă – evident, din perspectiva evanghelică – la solidaritatea creștină, relațiile între ortodocși și catolici, uniatism și alte subiecte fierbinți ale omenirii de astăzi.

Și apropo de presupusul mesaj al performanței științifice: puneți-vă lucrurile în ordine și continuați-vă drumul! Trăim deja sub amenințarea declanșării unei confruntări majore între puterile lumii, pe fondul războiului din Siria. În acest context, slujitorii Domnului, Francisc și Chiril, sfătuiesc „toți creștinii și pe toți credincioșii lui Dumnezeu să se roage cu ardoare providenţialului Creator al lumii să nu permită distrugerea Creației sale și un nou război mondial. În sensul asigurării unei păci solide și durabile, eforturi specifice trebuie făcute pentru redescoperirea valorilor ce ne unesc, bazate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Christos”. Cu siguranță, mesajul înalților prelați creștini va ajunge la mulți credincioși. Problema lumii este, însă, dacă la fel de disponibili spre ascultare vor fi și conducătorii ei. Sentimentul meu, pe care îl trăiesc în ultimul timp, după atâtea și-atâtea rateuri înregistrate la meeting-urile internaționale dedicate opririi războiului din Siria, este că premiera creștină de la Havana nu va avea șanse mari să deschidă noi perspective de liniștire a conflictului din ținuturile de origine ale creștinismului.

Ultima oră

Un răspuns la “Știința cucerește universul, Biserica îndeamnă la rugăciune pentru pace pe Pământ”