cel mai apreciat preot din românia, despre întâlnirea istorică de la havana: să vedem umările acestei întâlniri!

parintele neculaConsilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului și unul din cei mai apreciați preoți din România, a comentat întâlnirea istorică avută loc la Havana între Papa Francisc și Patriarhul Kiril.

Întâlnirea istorică din Cuba, într-un salon al Aeroportului José Marti din Havana, dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill „exprimă mult despre modul în care Dumnezeu lucrează în istorie”, a declarat, vineri noaptea, consilierul misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula.
„Vom citi declarația comună și vom vedea cum va rodi în timp această întâlnire. Este important că întâlnirea se desfășoară la Havana, într-un aeroport? Exprimă mult despre modul în care Dumnezeu lucrează în istorie. Un fost seminarist catolic, actualul ca și fostul președinte al Cubei este absolvent de seminar catolic, pe teritoriul unui stat marcat plenar de prezența sovietică (militară, ideologică și economică) devin gazde unui astfel de moment. Este important să vedem urmările reale ale acestei întâlniri. Merită urmărite discursurile celor doi lideri creștini în turneele lor din Mexic, pentru Papa Francisc, și Paraguay și Brazilia, pentru Patriarhul Kiril. Ca și impactul acestui gest în convorbiri ulterioare”, a spus părintele Constantin Necula.
Potrivit consilierului misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, „astfel de întâlniri vor rodi”.
„Sunt convins că pe viitor astfel de întâlniri vor rodi, că în lucrarea lui Dumnezeu în favoarea păcii și libertății umane creștinii nu pot să nu fie parte activă. La marginea dinspre cer a unei lumi, aeroportul, cei care vor să aducă pacea cerească s-au întâlnit. La Havana. Semn că abia acum s-a încheiat criza rachetelor!”, crede preotul Constantin Necula.
Acesta este de părere că această întâlnire istorică din Cuba nu va însemna „prea mult din punct de vedere al unității bisericilor, așa cum și-o închipuie oamenii obișnuiți cu soluții soft, imediate”.
„Avem de a face cu un prim contact oficial dintre două forțe ale diplomației bisericești. Cred că, prin natura funcției pe care a îndeplinit-o în Biserica Ortodoxă Rusă, actualul Patriarh Kirill a lucrat și în trecut la un astfel de moment important. Disponibilitatea Papei Francisc spune multe despre înțelegerea integrală a nevoii de comuniune și dialog din conștiința acestuia. Se vădește, o dată în plus, că a gândi viitorul lumii înseamnă a folosi toate energiile umane în favoarea dialogului, în favoarea unei comuniuni creștine, fundamentale în actuala situație geopolitică a lumii. Nu cred că înseamnă prea mult din punct de vedere al unității bisericilor, așa cum și-o închipuie oamenii obișnuiți cu soluții soft, imediate, care să rezolve pe moment un aspect sau altul al vieții bisericești”. a arătat preotul Constantin Necula.
El amintește despre întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea, sfânt astăzi, și Patriarhul Teoctist.
„Eu cred că întâlnirea aceasta a avut un prim pas, extrem de important și din păcate nici până astăzi evaluat corect, în întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea, sfânt astăzi, și Patriarhul Teoctist. Atunci cei doi au dovedit că dragostea poate tot, Papa Ioan Paul al II-lea venind în întâmpinarea ‘sorei apostolice Biserici Ortodoxe din România’, a mai precizat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula.
Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, s-au îmbrățișat vineri în deschiderea istoricei lor întâlniri din Cuba, prima între liderii acestor biserici după schisma creștinilor din Răsărit și Occident în urmă cu aproape o mie de ani, transmite AFP.
După ce s-au pupat pe obraz de mai multe ori, cei doi au purtat o scurtă discuție, zâmbind în fața fotoreporterilor aflați într-un salon al Aeroportului José Marti din Havana.
Această întrevedere între Papa Francisc, în drum spre Mexic, și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, sosit cu o zi înainte în Cuba, este prima între un șef al Bisericii Romano-Catolice și patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume (130 de milioane din totalul celor 250 de milioane de creștini ortodocși) de la schisma dintre Roma și Constantinopol din 1054.  Sursa: agerpres.ro

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

  1. -interesanta valorificare ! SI TOTUSI , CUM S-A AJUNS LA APRECIEREA CA ESTE CEL MAI APRECIAT PREOT ……POSIBIL SA GRESITI……..

  2. Comparativ cu alti prelati, Necula se prezinta ca mult mai deschis la minte, mai putin rigid in conceptii si cel putin dupa imaginea pe care si-a format-o in media ar trebui sa fie exemplu pentru alti preoti ortodocsi care umblau cu antemargator pe strazile din Bucuresti sau au formulat expresii de genul: cei ce mergeau la Colectiv erau satanisti. Nimeni nu e perfect dar imaginea bisericii ortodoxe ar trebui putin imbunatatita, pentru ca este o campanie concertata impotriva ei si oameni precum Necula ar putea contribui din plin la aceasta schimbare.

  3. cum de ati ajuns la concluzia ca dl. Necula este „cel mai apreciat preot din România”?
    oare de aceeasi parere sunt si colegii dumnealui din tara? :-p
    ar fi interesant ca cereti si opinia altor fete bisericesti in legatura cu subiectele astea. sunt convins ca ne pot spune si acestia lucruri interesante.
    ca altfel, devine monoton……

  4. De unde ati scos asta,, cu cel mai apreciat???
    S-a facut vreun sondaj? Cum ati decis voi ca sifonarul Necula este cel mai apreciat preot? Pentru cei care nu l-au cunoscut si nu-l cunosc, va spun eu: este unul dintre cei mai mari lingai si pupincurist pe care ii are sacalul streza, cel fofilat in BOR cu nume de cod laurentiu. Daca il privesti de la departare si nu ai de-a face cu individul Necula, poti sa crezi ca este un om de onoare si caracter si cu suflet mare, dar cand intri in vizorul lui streza, realizezi ca Necula este doar un dulau care musca si arunca bale-n stanga si-n dreapta…