CNADNR: Licitația pentru expertiza lotului 3 din Autostrada Orăștie - Sibiu va fi demarată până la finele lunii februarie

autostrada inchisa sibiu orastie (1)

Licitația pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăștie – Sibiu și cea de refacere a zonei afectate vor fi demarate până la finele lunii februarie, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor, care s-a aflat în aceste zile pe șantierele din Transilvania.
„Având în vedere calendarul de acțiuni al CNADNR pe care l-am stabilit odată cu preluarea mandatului cu privire la execuția lucrărilor pe autostrăzile din România, pentru respectarea acestuia, am fost și am văzut șantierele din zona Transilvaniei. Până la finele lunii februarie, așa după cum am mai spus, trebuie demarată în paralel licitația pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăștie — Sibiu cât și lansarea licitației pentru refacerea zonei afectate”, a precizat Homor într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Totodată, șeful CNADNR a convocat o echipă de specialiști pentru inventarierea degradărilor, iar expertiza ce va fi demarată „va fi o radiografie în urma căreia vor fi trase concluzii legate de calitatea lucrărilor executate”.
În ceea ce privește șantierul autostrăzii Gilău — Nădășelu, Homor a precizat că finalizarea tronsonului de autostradă întârzie din cauza defrișării unei suprafețe de pădure. „Acest tronson este realizat în proporție de peste 50% la nivel de corp de autostradă, iar pasajele sunt în diferite faze de execuție. O problemă care întârzie finalizarea tronsonului de autostradă este defrișarea unei suprafețe de pădure”, a adăugat directorul general al companiei.
Potrivit sursei citate, loturile 3 și 4 din Autostrada Sebeș — Turda, cu o lungime de 12 km, respectiv 18 km, sunt realizate fiecare în procente de peste 40%.
„După ce la nivelul instituțiilor implicate s-a intensificat activitatea în vederea armonizării legislației și obținerii avizelor necesare derulării proiectelor de infrastructură, chiar ieri (miercuri n.r.) au fost adoptate două Hotărâri de Guvern. O Hotărâre pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe o secțiune a traseului Autostrăzii Brașov — Tg. Mureș — Cluj — Oradea, respectiv secțiunea 2A Ogra — Câmpia Turzii, precum și fondurile necesare pentru plata despăgubirilor. Printr-o altă Hotărâre, Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru 366 de imobile proprietate privată de pe Secțiunea 3A, subsecțiunea 3A1 și 3A2, pe teritoriul localităților Gilău și Gârbău, din județul Cluj, de pe coridorul proiectului Autostrăzii Brașov — Tg. Mureș — Cluj — Oradea”, a menționat șeful CNADNR.
Directorul Companiei a cerut tuturor celor cu responsabilități din CNADNR să urmărească „derularea proiectelor și evoluția lucrărilor din șantier și mai puțin din birou, pentru că vreau să recuperăm aceste proiecte, să le aducem la zi și să răspundem așteptărilor cu privire la infrastructura rutieră”.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) are prevăzute pentru 2016 cheltuieli pentru investiții de 2,25 miliarde de lei și un profit contabil de circa 71,9 milioane de lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Ultima oră