Conducerea Gării din Sibiu a luat o decizie fără precedent. Sala de așteptare nu mai este deschisă pe timp de noapte, iar asta pentru că aici și-au făcut obicei să doarmă mai mulți oameni ai străzii.
Pentru că sala de aşteptare a Gării din Sibiu a devenit dormitor pentru oamenii străzii, conducerea CFR a decis să ţină închisă clădirea pe timpul nopţii. Lacătul se pune pentru două ore şi jumătate, cât timp pe aici nu trece niciun tren. Reprezentanţii companiei promit că e o măsură temporară până când se va angaja o firmă de pază care să îi alunge pe cei care îşi fac culcuş aici, anunta digi24.ro.
Conducerea CFR a dispus închiderea clădirii între orele 23.45 şi 2.15, cât pe aici nu trece niciun tren. Măsura, însă, nu a avut rezultatul aşteptat de conducerea companiei.
„Autorităţile ar trebui să se implice mai mult în chestia asta, să îi ducă undeva, să le sigure condiţii, locuri de muncă. Viaţa asta de vagabond nu este bună”, spune un pasager.
Constantin Grozavu are 71 de ani, iar pentru el gara este „acasă”. „Dorm şi eu unde pot, că nu am casă, mi-a ars casa de la un scurtcircuit. Dar ştiţi regula, că aici se închide în fiecare noapte la ora 12. Ştiu, dar ce să fac, domnişoară?”, spune Constantin Grozavu.
Conducerea CFR susţine că a fost nevoită să recurgă la această măsură extremă pentru că Gara din Sibiu nu are serviciu de pază, iar oamenii fara adăpost au transformat sala de aşteptare în dormitor. În fiecare noapte în sala de aşteptare a gării din Sibiu se adună cam 20 de oameni ai străzii, iar călătorii nici nu mai au loc să stea dacă au de aşteptat vreun tren. În plus, mizeria şi mirosurile care rămân în urma lor sunt greu de suportat pentru oricine.
„Această măsură este provizorie, până când se va achiziţiona un serviciu de pază permanent, asigurat de o societate specializată, care să acţioneze în colaborare cu organele de poliţie TF”, se arată într-un comunicat CFR.
În luna decembrie, reprezentanţii CFR au făcut o adresă către Primăria Sibiu prin care solicita rezolvarea situaţiei, însă autorităţile locale spun că nu pot intervei pentru că Gara nu este în administrarea lor.
„Primăria Sibiu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, aceea de a crea un adăpost de noapte pentru persoanele fără adăpost. Acesta este disponibil în Piaţa Iancu de Hunedoara nr. 2 şi în limita locurilor de cazare, responsabilii CFR şi respectiv Politia TF îi pot îndruma pe cei fără adăpost, îi pot îndruma spre adăpostul de noapte”, Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.
Reprezentanţii CFR spun că în programul de achiziţii pentru anul 2016 au în plan angajarea serviciului de pază atât pentru gara din Sibiu, cât şi pentru cea din Braşov.
Sursa: digi24.ro