VIDEO – FOTO Scandal la Școala 13 din Sibiu. Fetiță lovită cu pumnii în față în timpul unei pauze!

fetita batuta 1O fetiță de numai șase ani a ajuns acasă cu ochii umflați după ce un coleg i-a dat câțiva pumni în timpul unei pauze, chiar în sala de clasă. Părinții fetiței spun că fiica lor s-a ales cu urmări grave în urma loviturilor primite și cer să se facă dreptate.

Caz mai puțin obișnuit la Școala Generală Numărul 13 din municipiul Sibiu. O fetiță de șase ani a fost bătută în clasa unde învață, în timpul unei pauze de către un băiețel în vârstă de șapte ani. Și nu vorbim de câteva palme ci de câțiva pumni încasați de fiica familiei Poplăcean. Aceasta a ajuns acasă cu fața umflată și părinții s-au speriat extrem de tare și au dus-o la spital. Încăierarea nu a fost aplanată de nimeni, așa că fetița a fost lovită în plină figură de băiețelul cu care ar fi intrat în conflict. Soții Poplăcean spun că fata lor a avut probleme cu deviație de sept când era mică, iar acum loviturile primite au făcut ca această deviație să reapară.
Oamenii și-au dus fetița și la un medic legist care le-a recomandat 12 zile de îngrijiri medicale pentru aceasta.
Alisia este elevă la o clasă pregătitoare de la Școala 13 din Sibiu, iar în urma bătăii încasate nu mai vrea să meargă la școală.
”I-a dat cu pumnul direct în față. Era vânătă toată și m-am speriat. Am mers cu ea la medic pentru că era foarte vânătă. S-a speriat foarte tare și ea. Acum nu mai vrea să meargă la școală și trebuie să facă consiliere psihologică. La școala am mers să vorbim și cu tatăl băiețelului care a bătut-o. Nu am putut să ne înțelegem cu tatăl băiatului sub nici o formă. A luat analizele medicale și le-a aruncat pe jos”, a povesti Claudia Poplăcean, mama fetiței bătută.
În urma analizelor medicale s-a constatat că fetița noastră s-a ales cu mai multe echimoze în zona sinusurilor nazale și o fisură de sept nazal.fetita batuta 2

Speriați de moarte
Tatăl fetiței povestește că fiica lui nu este la prima bătaie încasată de la colegul ei. Omul spune că s-a mai întâmplat acest lucru de două ori, iar acum a luat-o din nou la bătaie, fără nici un motiv.
”Normal că m-am speriat. (..)  A luat-o din senin si a dat cu pumnul în ea. Apoi a impins-o in spatele clasei si a luat-o de dupa cap si din nou a dat cu pumnul în ea. (..) Acest copil de sapte ani e foarte agresiv. (..) Prima data a dat-o cu capul de banca, iar a II-a oară i-a rupt un cercel din ureche. Nu s-a luat nici o masura.. Acum a treia oara nu am putut sa mai las lucrurile asa. Ne este frica sa o mai ducem la scoala”, spune și Nicolae Poplăcea, tatăl fetiței.tata si fetita

Anchetă la școală
La școala 13, acolo unde a avut loc acest incident, conducerea instituției a demarat o anchetă. Dacă în urma acesteia se va constata că acesta a avut loc în timpul unei pauze, atunci dascălul care era de serviciu, va fi tras la răspundere și riscă cel puțin o mustrare scrisă. ”Daca incidentul a avut loc in scoala se impun masuri privitoare la minor. (..) Suntem in faza de cercetare si in functie de ce se descopera, se vor lua masuri si se vor transmite mai departe la Inspectroratul Scolar Judetean Sibiu”, a declarat Remus Ioan Mitru, directorul Școlii Generale Numărul 13.
Parinitii fetiței agresată au depus o plangere și la Parchetul de pe lânga Judecătoria Sibiu și vor să ceară daune pentru suferinta fetei lor. Și la ISJ Sibiu s-a depus de asemenea o plângere.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică