De peste un sfert de veac ne chinuim să ne eliberăm de tarele comuniste. Adică de rămășițele sistemului care a făgăduit cele mai tentante condiții de viață, între care cea mai atrăgătoare a fost egalitatea socială între oameni. Trei generații a durat experimentul. De la muncitorii pământului, la proletariatul încă necopt ideologic, până la academicienii subțiri de stânga, au fost destui care au crezut în sloganurile egalitariste ale comuniștilor. Practic, degeaba. Sistemul n-a reușit mai nimic din promisiunile lansate în 1945. Ne-am trezit în ’89 liberi de sistem, dar total nepregătiți pentru noul sistem: stat de drept și democrație liberală. Dar ce fel de democrație poate fi într-o țară, ca a noastră, unde oamenii au rămas la fel de neîncrezători în stat, ca în vechiul sistem?
Mai nou, generația sub vârsta revoluției anticomuniste are porniri anti-sistem. Și a început cu începutul. Adică cu primele forme de manifestare anti-sistem, anarhice, apărute la mijlocul secolului al XIX-lea. Impresia creată poate fi devastatoare, pentru o țară ce se pretinde democratică, cu stat de drept, și membră a celei mai evoluate familii politice internaționale, Uniunea Europeană. Totul a apărut brusc, după tragedia de la București, petrecută în timpul unui concert de muzică rock. Ei bine, șocul puternic produs de acel „holocaust” a dus la protestul „străzii”, romantic-sentimental și, de la un moment dat încolo, anti-sistem. Clasa noastră politică a răspuns prompt, întrecându-se în susținerea doleanțelor „străzii”, în primul rând anti-partide și anti-politicieni. Establishmentul bucureștean a realizat că masele au întotdeauna dreptate. Asta înseamnă democrația? Nici pomeneală! Strada însă vroia „sânge”. Și au căzut miniștri, scandalul a fost amplificat de mass-media mereu în așteptarea știrilor de ultimă oră – senzaționale, evident! – și, până la urmă, a picat primul-ministru cu tot guvernul lui cu tot
Cunosc tineri care au avut vederi anti-sistem. A fost însă suficient să ajungă în țările în care statul de drept și democrația liberală sunt la depărtări extraterestre, pentru a se lecui. Și-acum le doresc celor rămași în plasa ideologiei anti-sistem să aibă parte de aceeași experiență eliberatoare…
Există și explicații la anti-sistem. La origini s-ar afla „cultura media”. Mai precis, internetul e vinovat de iluzia unei vieți sociale în afara sistemului. Cel mai bine se simte în domeniul educației: la ce bun atâta școală, când te poți pregăti on-line în orice domeniu. Iar prietenul universal Google te rezolvă de orice necunoaștere. Așadar internetul a devenit din instrument de lucru, un pedagog la îndemâna oricui. Cu o mențiune: el ajută, dar nu te educă, pentru că nu știe nici de binele, nici de răul pe care îl poate face celor dependenți de „cultura” pe care le-o asigură.
Discuția se poate lungi mult și bine. Eu, unul, cred că anti-sistemul ascunde anarhismul, apărut la mijlocul secolului XIX, ca reacție împotriva capitalismului primitiv. (Orice asemănare cu realitățile de la noi este neîntâmplătoare.) În forma lui clasic-romantică, anarhismul urmărea abolirea revoluționară a oricărei forme de autoritate legitimă (statală), în favoarea societății fără norme de conviețuire, cu oameni egali între ei, trăitori într-o deplină ordine naturală. Pură utopie! Pe scurt, ordinea socială nu ar avea nevoie de stat, cu atât mai puțin de democrație. Anarhismul a pregătit revoluția bolșevică, dar a forțat și modernizarea capitalismului occidental. Și-atunci, merită să ne întrebăm: de ce anti-sistemul acesta anarhic de la noi?
Nu trebuie să meargă nimeni în țări unde statul de drept și democrația n-au nicio șansă, ca să înțeleagă esența democrației liberale: statul minimal – legiuitor democratic, administrator public și protector al vieții social-economice, dar fără de care sistemul/democrația nu poate funcționa. Sistemul nostru trebuie schimbat, în primul rând, prin regândirea lui pe componenta administrației publice, ținând cont de coordonatele UE, cele pe care le-am ales nesiliți de nimeni (inconștienți, însă, de nivelul ridicat al pretențiilor asumate), cu râvna unui popor necunoscător, dar avid după viața de tip occidental. Din nefericire, sistemul nostru e încă dominat de mentalitățile învechite ale păpușarilor, cum le spune un prieten jurnalist, din spatele oricărei inițiative politice. Aici ar trebui să bată spiritul civic al tinerilor de astăzi.