VIDEO – CSU a tremurat serios pentru victoria cu Galațiul. Sibiu a ”înviat” în prelungiri!

csu hardyCSU Sibiu a reușit să învingă cu 85-80 pe Phoenix Galați, la capătul unui meci mai slab al echipei lui Dan Fleșeriu. Gălățenii au fost la un pas să învingă la capătul celor 40 de minute, dar Sibiu a reînviat în prelungiri și a câștigat. Fleșeriu a pus evoluția modestă a echipei pe seama presiunii dorinței de a ajunge în primele șase.

Temerile antrenorului Dan Fleșeriu, de dinaintea partidei cu nou promovata din Galați, s-au adeverit din fericire doar pe jumătate. Oaspeții au venit fără presiune la Sibiu, ca să își joace șansa la victorie și au mizat pe dorința mai specială a lui Bojovic, acesta fiind primul meci din postura de adversar pentru fostul căpitan al Sibiului din sezonul trecut, iar sârbul din echipa oaspete ne-a dat mari emoții.
Gălățenii au jucat ambițios și s-au ținut scai de CSU, dar asta și pe fondul unui joc slab făcut de universitari, mai ales în primul și al treilea sfert. Veteranul Pesic și-a arătat și el valoarea și a fost poate cel mai bătăios om din echipa adversă, iar Bojovic, așa cum spuneam a profitat de faptul că parchetul Sălii Transilvania și cu ochii închiși și ne-a ”tocat” bine mai ales în partea a II-a a meciului.
De partea cealaltă, CSU a avut noroc cu evoluția de excepție a lui Mijajlovic, care ne-a readus în joc atunci când oaspeții încercau să se desprindă pe tabelă. La înălțime a fost însă poate cel mai experimentat om din echipa lui Fleșeriu. ”Kevin”, acest neobosit căpitan al Sibiului din actualul sezon, s-a zbătut mult și cu folos sub panoul advers. Calotă a fost mintea lucidă de pe parchet, iar din când în când Hardy l-a ajutat cu finalizări spectaculoase și de efect, spre deliciul publicului care a umplut din nou tribunele.
Finalul sfertului patru a fost încins. Galațiul a avut șansa să închidă meciul la ultimul atac, dar din fericire aruncarea din spatele liniei de trei puncte, a americanului Lawrence  nu a intrat în coș și meciul s-a dus în prelungiri.
Oaspeții nu au mai ținut pasul cu sibienii, iar CSU a câștigat greu un meci care menține șansele la cote mari de a accede în play-off de pe o poziție favorabilă. Pentru Sibiu urmează săptămâna viitoare alte două partide dificile. Prima la Craiova, cu o echipă ce este în revenire de formă și a II-a cu Gaz Metan Mediaș, o grupare care se știe că tratează mai mult decât atent partidele cu rivala județeană de la Sibiu.

CSU Sibiu:
Calotă 23, Mijajlovic 18, Hardy 16, Paul 13, Lalovic 6, Harrison 6, Păun 2, Gilbert 1.

Galați:
Lawrence 10, Petica 5, Pesic 17, Tresac 5, Pirlog 4, Lemyk 13, Bojovic 22, Borsa 4.

Bojovic aclamat de fani. Fleșeriu la fel!
La finele partidei cu Galațiul, fostul căpitan al lui CSU Sibiu, Milos Bojovic, a fost aclamat și aplaudat de galeria lui CSU. Jucătorul a mers și el în fața acestora și i-a salutat, fiind vădit emoționat de gestul făcut de către suporterii sibieni. Și antrenorul Dan Fleșeriu și-a auzit din nou numele strigat de galerie, așa cum s-a mai întâmplat de altfel în acest sezon la finele partidelor jucate de CSU pe propriul teren.

Fleșeriu: ” Ce să spun… Urât, urât și slab. Mă bucur că am câștigat!”
Antrenorul Dan Fleșeriu a catalogat ca slab jocul făcut de echipa sa și a pus evoluția slabă a unor jucători pe seama  presiunii care există legat de dorința lor ca CSU să ajungă în play-off. ”Ce să spun… Urât, urât și slab… Cred că presiunea rezultatului sau presiunea că ne calificăm sau nu în primele șase și a faptului că ne tot uităm, tot așteptăm să fim o dată acolo, și-a spus cuvântul. Trebuie să reamintesc, noi am plecat de la situația în care nimeni nu se aștepta să câștigăm foarte multe meciuri, poate chiar să ne batem la retrogradare, și acum visăm să fim în primii 6 și fiecare victorie pe care o facem, tot așteptăm să spunem că suntem în primii 6. Nici în cazul în care am mai face încă o victorie nu e sigur. Ne mai trebuie două victorii ca să fim sigur în primii 6 și oricum, și dacă, Doamne dă, am ajunge acolo, nu înseamnă că e gata campionatul. Cred că este o presiune pe jucători, presiune care și-o pun singuri, nu clubul, nu eu. Ei vor, simt că pot, vor să ajungem acolo, să impresioneze și pentru sezoanele următoare, managementul nostru sau al altora și, când vrei prea mult, câteodată nu îți ies meciuri bune. De aceea am jucat așa stresați. La antrenamente am avut o săptămână foarte bună, am marcat foarte bine, și de la distanță și semidistanță, dar azi în meci nu am reușit și de aceea am ajuns în prelungiri. Mă bucur că am câștigat, arătăm că avem un antrenor cu pregătirea fizică ce face treabă bună și  mereu câștigăm în sfertul patru. Sper să continuăm așa”, a spus Fleșeriu, după meci.
URMĂTEȘTE IMAGINILE VIDEO PENTRU DECLARAȚIA COMPLETĂ A LUI FLEȘERIU DAR ȘI A ANTRENORULUI OASPEȚILOR!

video
play-sharp-fill

foto: csusibiu.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică