Realitatea românească ascunsă de gunoaie

După poveștile ascunse de gunoaie, pe care am încercat să le redau succint, într-un editorial de săptămâna trecută, de data asta, cred că e bine să vorbim (pentru că mass-media i-au acordat prea puțină atenție) despre realitatea ascunsă de gunoaie. E realitatea în care trăim. Vorba vine, ascunsă, pentru că, pentru cine e direct interesat, este cât se poate la vedere. Asta o dovedește comunicatul de presă al organizației neguvernamentale Let’s do it, Romania! (LDIR), din 22 ianuarie 2016.

Pentru cine n-a înțeles încă gravitatea situației, trebuie spus că România este pe punctul de-a primit penalizări severe din partea UE, din cauza neîndeplinirii angajamentelor asumate încă din faza de preaderare la uniune, în ce privește problema deșeurilor. Mai trebuie spus că ne-am trezit cu o situație gravă, cu toate că avem organismele care ar fi trebuit să se ocupe de rezolvarea problemei, mai ales a deșeurilor de ambalaje. Este vorba de Organizațiile de Transfer de Responsabilitate (OTR – ați mai auzit de așa ceva?), pe care ditamai Administrația Fondului de Mediu le-a găsit, în majoritate, cu mari nereguli. „Neregulile identificate scot la iveală un sistem de raportare a deșeurilor din România depășit și corupt, bazat pe cantități fictive raportate de OTR-uri, ulterior către producătorii de ambalaje si, în final, raportate de România Uniunii Europene (subl. m). Întregul caz a fost înaintat către Parchetul General pentru a fi efectuate toate verificările necesare”, se menționează în comunicatul LDIR.

Practic, pe înțelesul oricui, România a mințit UE.

Deși a adoptat sistemul european conform căruia „poluatorul plătește”, deșeurile s-au „pierdut” pe traseu, respectiv pe traseul ce leagă agenții economici, ce pun pe piață produse ambalate, de partenerii lor în administrarea deșeurilor. Agenții economici trebuiau să colecteze deșeurile direct sau indirect. În cele mai multe cazuri, s-a mers pe varianta creării unor parteneriate cu OTR-uri, companiile de salubritate și autoritățile locale, fiecare entitate având obligații clar stabilite. Raportările fictive către UE sunt dovada comportamentul iresponsabil al tuturor părților implicate.

„În acest moment avem probleme grave în sistemul de colectare a deșeurilor, inclusiv a celor din ambalaje. Populația este descurajată să colecteze selectiv, în ciuda obligațiilor avute, campaniile de informare au fost făcute ineficient, agenții economici nu au o strategie și o acțiune comună în vederea modului de operare. În tot acest timp, România nu a avut un sistem de colectare al deșeurilor pus la dispoziția cetățenilor, pentru a putea îndeplini obligațiile de reciclare ca țară membră UE (subl. m). Aceste probleme ale sistemului duc la o necesitate urgentă de a avea o strategie pe termen mediu și lung asumată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și susținută de toate partidele politice.” Acesta este tabloul sumbru al realității românești ascunsă de gunoaie, descris destul de sumar de LDIR, în comunicatul de presă din 22 ianuarie.

Măcar dacă cetățenii i-ar trage la răspundere pe administratorii publici, fiind conștienți de faptul că o parte din prețul plătit pe produsele ambalate se datorează producerii ambalajului. Ca să nu mai vorbim de amendarea României (infrigement) cu până la 200.000 euro/zi, ceea ce tot de populație este suportat, până la remediere situației. Concluzia LDIR: „Fie că vorbim despre amendă sau despre posibila modificare a taxei pentru colectarea deșeurilor, este nevoie de transparență totală și de găsirea soluțiilor pentru aceste probleme care există de foarte mult timp, dar care nu au fost analizate în detaliu până acum.”

În opinia mea, cel mai grav este că autoritățile locale mincinoase au pus într-o lumină nefavorabilă credibilitatea administrației publice românești, în fața UE. Asta ar însemna ca la alegerile locale din acest an, primarii care nu s-au implicat în colectarea deșeurilor sau au ascuns raportările false nici să nu se mai înscrie în cursa electorală. Ceea ce va fi puțin probabil, într-o țară în care societatea civilă există, dar lipsește cu desăvârșire…

În cazul Sibiului, președintele CJ, dl Ioan Cindrea, dna primar Astrid Fodor și toți primarii în exercițiu au obligația morală și legală să prezinte realitatea: cine sunt enigmaticele OTR-uri și dacă s-au raportat, și de la noi, minciuni despre colectarea deșeurilor.

În municipiul Sibiu, în cei 14 ani în care l-a avut primar pe Klaus Johannis, nu s-a făcut nici un pas în colectarea selectivă a deșeurilor, deși, după informațiile mele, a existat cel puțin o firmă de salubritate care a propus un asemenea plan. Poate ne spune dna Fodor de ce, dacă vrea să facă pasul (pe care l-a ignorat, din 2000 până în 2014, actualul președinte al țării) și se simte pregătită de confruntarea electorală de peste câteva luni.

Din păcate, comunicate de presă precum cel al LDIR trec aproape neobservate. Realitățile bolnave românești însă rămân bine ascunse sub covorul deșeurilor, ce se tot mărește pe nesimțitelea: partidele – PSD, marele animator al populismului postcomunist; PNL, cu aere de vedetă din alte vremuri, și alte partidulețe figurante sau trecute în istorie – lipsite de voință politică și viziune, dintre care unele chiar se dau de ceasul morții să ne convingă să le votăm candidații, vârând în gura presei sondaje de opinie făcute de oamenii lor; primarii în funcție, care nu scot o vorbă despre ce-i arde în conștiința civică și inspectorii pe care îi plătim noi, contribuabilii, dar care joacă alba-neagra cu poluatorii mediului înconjurător. Și toate vor rămâne la fel ca astăzi, dacă generațiile postcomuniste ajunse la maturitate vor continua să nu le pese de țara în care s-au născut. Oriunde s-ar afla acum.