Joi, 28 ianuarie, sibienii sunt aşteptaţi la un eveniment inedit: prezentarea colecţiei „Pijama Party True Blue” în cadrul lansării volumului „Amanţii 3.0”, de Corina Ozon, care se va petrece la Geea Caffe, de la ora 18. Ce legătură este între carte şi fashion? Creatoarea Gio, din Sibiu, s-a inspirat dintr-un capitol al romanului, însă nu se află la prima „recidivă”. În luna septembrie, anul trecut, a prezentat la Festivalul de pe Scări colecţia de rochii „True Blue”, după numele fanclubului cărţilor Corinei Ozon, care numără peste 600 de cititori din ţară şi străinătate. Gio creează haine pentru „oameni vii, nu pentru vitrină”, după cum mărturiseşte, de aceea a preferat contextul lansării romanului „Amanţii 3.0” şi prezenţa autoarei, care au inspirat-o.
O altă apariţie sibiană în roman este săpunul „Păsărica fericită”, marca Luthelo, care aparţine Loredanei Kashovits. Dar despre legătura dintre romanul „Amanţii 3.0” şi Sibiu, veţi afla la evenimentul de joi, unde intrarea este liberă. Geea Caffe va oferi din partea casei un cocktail „Amanţii”, va fi şi o tombolă cu premii în cărţi şi un tablou din colecţia Danei Beleiu, care înfăţişează scene din cărţile Corinei Ozon. La eveniment vor vorbi despre autoare şi cărţile sale câteva dintre fanele din Sibiu: Ana-Maria Micu (preşedinta organizaţiei „Mâini unite”), Loredana Kashovits (Luthelo), Dana Beleiu şi Simona Holban. Vor fi momente de lectură din carte, discuţii interactive cu publicul şi sesiune de autografe. Toate cele trei volume vor putea fi achiziţionate de la lansare.
Corina Ozon a debutat in octombrie 2014 cu volumul „Zilele amanţilor”, care a cucerit topurile de vânzări de carte, fiind clasată pe locul doi în topul cititorilor de roman pe 2014. A pornit de la postari pe blog si a devenit popular prin Facebook. A continuat „Nopţile amanţilor”, cu acelaşi succes de piaţă, în luna mai 2015. La cererea cititorilor a venit şi volumul trei, „Amanţii 3.0”, lansat în noiembrie 2015, devenit şi el bestseller. Cărţile Corinei Ozon, apărute la editura Herg Benet, sunt apreciate pentru realismul şi limbajul direct fiind clasificate la categoria bestseller. Corina Ozon, născută în Timişoara, fost jurnalist de investigatţi timp de 12 ani, lucrează în PR la Imprimeria Naţională şi locuieşte la Bucureşti. În luna iunie 2015, a lansat la Sibiu primele două volume, la Welt Kultur, sibienii devenind rapid fanii scrierilor sale. Campania de promovare a cartilor a primit distinctia „Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015”