se schimba vremea miercuri si joi. ce prognoza avem de la meteorologi!

sibiu biserica evanghelica iarna zapadaMeteorologii de la Agenţia Naţională de Meteorologie au anuntat marti dupa amiaza ca in urmatoarele doua zile vremea se va schimba treptat. Si la Sibiu temperaturile vor mai creste si pot ajunge si pana la 4 grade celsius.

Miercuri, vremea va continua să se încălzească, mai ales în zonele de deal şi de munte, astfel în majoritatea regiunilor valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice sfârşitului de ianuarie, informează Agenţia Naţională de Meteorologie
Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii mixte, pe arii restrânse la munte şi predominant sub formă de ploaie în Maramureş, Transilvania şi Moldova. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, local, va fi ceaţă, trecător asociată cu burniţă sau ploaie slabă. Vor mai fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, între 0…2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi 11…13 grade în dealurile subcarpatice din sud şi est, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 4 grade.
La Bucuresti cerul va avea înnorări, iar mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.

se schimba vremea miercuri si joi. ce prognoza avem de la meteorologi!

JOI
Vremea va continua să se încălzească şi va deveni caldă în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi la deal şi la munte. În cursul zilei cerul va fi variabil, însă spre seară şi noaptea se va înnora treptat în regiunile nordice, centrale şi estice, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare.
În zonele joase, mai ales din vest şi centru, se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă, posibil persistentă şi asociată cu burniţă. Cu totul izolat vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar trecător şi în sud-vestul şi nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2…3 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi 13…15 grade în dealurile subcarpatice din sud şi est, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 şi 5 grade.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică