Licitatii pentru şapte noi destinații de zbor de la Sibiu. Milano, Roma, Paris şi Barcelona sunt pe lista!

Consiliul Județean Sibiu împreună cu Regia Autonomă Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea procedurii de achiziție prin selecție publică a ofertelor pentru acordarea de ajutor financiar la deschiderea de noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Licitatii pentru şapte noi destinații de zbor de la Sibiu. Milano, Roma, Paris şi Barcelona sunt pe lista!

image

Ajutorul financiar pentru rutele noi este acordat în baza schemei de ajutor aprobată prin Decizia Comisiei Europene C(2013) 3095 final – Ajutor de stat SA.35908 – România – Ajutor la înființare pentru companiile aeriene cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu.
Obiectul licitației îl constituie creșterea conexiunilor directe, respective destinații noi dintre județul Sibiu și o serie de destinații europene.
Procedura de selecție publică se organizează pentru deschiderea de noi rute, respective dezvoltarea de legături aeriene între Aeroportul Internațional Sibiu și următoarele destinații din Europa. Frecvențele minime săptămânale pentru noile destinații sunt 2 pentru fiecare rută.

Destinații propuse:
1. Milano
2. Roma
3. Madrid
4. Barcelona
5. Paris
6. Memmingen
7. Nürnberg

Rutele propuse sunt rute care care nu au fost deservite de AIS în anul precedent.
Documentațiile pentru ofertanți se pot ridica gratuit, pe baza unei solicitări scrise însoțită de copia Certificatului de Operator Aerian și a Licenței de Operare în termen de valabilitate, de la sediul Consiliului Județean Sibiu începând cu data de 27.01.2016. De asemenea, tot pe baza unei solicitări scrise însoțită de copia Certificatului de Operator Aerian și Licența de Operare în termen de valabilitate, documentația poate fi transmisă în format electronic prin e-mail sau poștă/curierat la datele de contact ale solicitantului menționate în solicitarea scrisă.
Ofertele depuse vor fi deschise la sediul achizitorului, Consiliul Județean Sibiu în data de 25.02.2016, ora 12:00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică