Cartea lui Becali, coordonata de Mitropolitul Ardealului, analizata de Comisia de Etica a ULB Sibiu

strezaLucrarea „Iubirea milostivă și mântuitoare” a lui Gigi Becali si inca trei opere ce ar fi fost scrise de fosti detinuti, vor fi subiect de analiza a unei comisii de etica ce se va intruni marti la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Cartea „Iubirea milostivă și mântuitoare”, a lui George Becali, alături de alte trei lucrări scrise de foști deținuți, vor fi analizate marți, la Comisia de Etică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), unde au fost chemați și cei patru profesori universitari care ar fi coordonat aceste opere, potrivit purtătorului de cuvânt al universității, Teodor Boantă.
„Iubirea milostivă și mântuitoare” ar fi fost realizată cu ajutorul unor călugări de la un schit de la Muntele Athos, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse oficiale.
Marți, la Comisia de Etică a ULBS a fost chemat și mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, considerat coordonatorul cărții lui Becali.
Mitropolitul Ardealului a trimis deja un document scris, a precizat, Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al ULBS.
Comisia de Etică a ULBS a convocat marți, de la ora 9,00, patru profesori universitari, care ar fi coordonat științific lucrări ale unor deținuți. Din cei patru, se pare că doi profesori convocați la Comisia de Etică au anunțat că nu se pot prezenta, invocând diverse motive personale.
Printre cei supuși atenției Comisiei de Etică, se numără Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului și fost decan al Facultății de Teologie, și Valentin Petrescu, prodecanul Facultății de Inginerie din Sibiu.
„Comisia de Etică a ULBS se va reuni pe 26 ianuarie și va analiza cazurile a patru profesori universitari: conferențiar universitar doctor inginer Mirela Stanciu de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă, profesorul universitar doctor inginer Valentin Petrescu, de la Facultatea de Inginerie și profesorul universitar doctor Laurențiu Streza de la Facultatea de Teologie. La Comisia de Etică vor fi prezenți toți cei implicați să își susțină punctul de vedere”, a explicat purtătorul de cuvânt al ULBS.sursa: agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică