Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Scandalul a început anul trecut, cu o fostă agentă de la Rutieră devenită între timp subofiţer la ISU Sibiu. Tânăra a plecat din IPJ la începutul lunii octombrie anul trecut, după ce a dat concurs la pompieri şi după un scandal uriaş. Potrivit unor surse judiciare, se pare că tânăra ar fi modificat ”din pix” sumele încasate de către agenţi din amenzile de circulaţie, sume pe care aceştia le predau la sfârşitul turei de lucru, şi ar fi creat un prejudiciu substanţial. Iniţial, dosarul în care era cercetată agenta a fost instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Ulterior însă acesta a fost declinat la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, unde mai există în lucru un dosar pe acelaşi caz. Vorbim deci despre două dosare, în care cercetările vizează atât agenţi de la Rutieră cât şi ofiţeri. ”Sesizările în dosare vizează ofiţeri şi agenţi” a confirmat, pentru Adevărul, procurorul Mihaela Chicea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a mai adăugat că cele două dosare ”sunt în strânsă legătură” şi se verifică inclusiv dacă sunt de competenţa acestei unităţi de parchet sau e posibil să fie, şi de aici, declinate. Potrivit sursei citate, în prezent se face cercetări pe fapte şi nu pe persoane, iar infracţiunile reţinute sunt de fals, uz de fals şi neglijenţă în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, se pare că ar fi vorba despre 4 poliţişti de la Poliţia Municipiului Sibiu şi 8 de la Biroul Drumuri Naţionale, agenţi şi ofiţeri. Ofiţerii ar fi cei care ar fi făcut parte din comisiilie de verificare lunare şi anuale şi ar fi semnat anumite documente, foarte posibil fără să fi făcut verificări. În cazul agenţilor, cercetările ar viza faptul că unele topuri de chitanţe ar fi dispărut şi că nu s-ar fi făcut, pentru aceste topuri, procese verbale de predare primire. Reamintim că scandalurile s-au ţinut lanţ în ultimele luni la IPJ Sibiu. Un fost agent de la Rutieră, mutat între timp al Ordine Publică, este urmărit penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, fiind acuzat de comiterea a trei presupuse infracţiuni. Doi agenţi din cadrul aceleiaşi instituţii sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar. Un alt dosar în lucru, de această data la DNA Alba Iulia, vizează o fostă angajată de la Rutieră, subcomisar de poliţie, care ar fi falsificat rezoluţiile procurorilor şi ar fi dat astfel soluţii de neîncepere a urmăririi penale în 5 dosare având ca obiect diferite infracţiuni la regimul rutier, cum ar fi consumul de alcool, conducerea unui autoturism neînmatriculat sau conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare. După ce rezoluţiile ar fi fost modificate, şoferii şi-ar fi recuperat permisele de conducere. Femeia a lucrat la Serviciul Rutier Sibiu până în luna august a anului trecut când a demisionat, la scurt timp după ce au fost sesizaţi în cazul ei procurorii anticorupţie.
Sursa www.adevarul.ro