V-aţi întrebat vreodată ce poveşti „ascund” gunoaiele pe lângă care treceţi în fiecare zi? Şi de ce obiecte produse de oameni – pentru a câştiga un ban cinstit, ajung pe stradă datorită altor oameni – după ce aceştia s-au „săturat” de ele? Campania de curăţenie generală, „Let’s do it, Romania!” – mai pe româneşte: „România, fă curăţenie!” – m-a pus pe gânduri, atunci când era încă luată în serios pe plaiurile noastre. Mi-am dat seama că gunoaiele aruncate prin locuri publice, cu tot aspectul lor respingător, ne pot „spune” multe despre cum trăim şi gândim, în epoca consumului multilateral dezvoltat. O plimbare prin oraș (dar cine mai merge pe jos, astăzi?) îți aduce în fața ochilor, când nu te aștepți, îmbrăcăminte sau încălţăminte, bunuri de utilizare casnică, ambalaje şi pliculeţe pentru vise și tot felul de mărunţişuri. Scuzați-mă, dar am avut surpriza să văd pempărşi…folosiţi. Aşa a apărut mulțimea grămezilor de gunoaie „neautorizate”. Când trecem pe lângă ele ne simţim agresaţi, strâmbăm din nas și mergem mai departe. Dar ce putem face? Nici lăzi de gunoi nu vezi pe străzi, nici oamenii de la salubrizarea orașului, poate, nu mai fac față.
Bunurile noastre aruncate pe străzile orașelor și satelor „povestesc” despre educație, cum gândim raportul nostru cu mediul înconjurător, dar mai ales despre cum încetăm să iubim lucrurile în care investim bani și pasiuni, uneori chiar bolnave…
Sunt unele gunoaie care „vorbesc” despre ce şi cât consumă la masă românii. Dacă te iei după mărimea grămezilor şi pungilor cu rămăşiţe culinare, ai zice că se mănâncă mult şi bine. Aceasta, însă, poate fi o percepţie falsă. Nu reprezintă regula generală. Numai că, de multe ori, rămăşiţele culinare, la colţuri de străzi, prin parcuri sau la margini de cartiere, amintesc de festine pantagruelice. De aceea, nu întâmplător câinii vagabonzi arată foarte bine. Odată, chiar mi-a fost dat să văd o cratiţă de mâncare expres aruncată pe fereastră, în faţa unui bloc, pentru patrupedele ce stătuseră, până atunci, cuminţi, amuşinând. Dar se întâmplă să găseşti resturi „debarasate” din bucătării, chiar şi în locuri mai îndepărtate, cum ar fi pădurea Dumbrava. Alteori, pungile de „cranţ-cranţ”-uri ne spun povestea părinților neatenți cu copiii lor, la vârstele când poftele încep să facă trupul pufos…
Îmi pare rău, dar nu pot să nu mă gândesc la actuala criză globală. Toată lumea e în criză şi numai Dumnezeu ştie ce mai e adevăr ori simulare în politicile lumii. Cu siguranță, gunoaiele sunt o problemă planetară. Unii au soluții – scumpe, e-adevărat, dar fac ceva cu ele: le reciclează. Noi suntem departe de un astfel de standard. Dar nu facem nimic să-l atingem. În general, colectăm la grămadă tot ce nu ne mai trebuie, în tomberoane sau la aruncăm prin locuri dosnice, parcuri și, mai nou, în dreptul unor gospodării așezate. Aici nu e vorba de sărăcie, neputință sau politică slabă, ci de „banala” și umana lipsă de educaţie. Ea bântuie peste tot în România. Ce să mai vorbim de satele noastre, unde ţăranii aruncă, „la râu”, „nailoanele” ce le-au invadat viața, în numele civilizaţiei de consum!
La un moment dat, în topul numărului de voluntari, pentru campaniile de curățenie în spațiile publice, Sibiul ajunsese la coada clasamentului, între judeţele ţării. Nu știu dacă s-au mai făcut astfel de clasamente, nici dacă asemenea campanii mai trezesc interesul administrațiilor locale. Mă gândesc, însă, că suntem în an electoral și ceva, ceva se va vedea pe străzi, măcar cutii sau tomberoane pentru gunoaie. Dar dacă vor mai apărea bunuri „povestitoare” aruncate pe străzi, ne vom convinge privindu-ne atenți unii pe alții.
Să nu uit: se pare că nu mai e mult, până vom simți în buzunarele noastre scumpirea bunurilor de larg consum, din cauza mincinoșilor din domeniul reciclării deșeurilor, cei care ne-au administrat Mediul Înconjurător, până acum…
În anul Capitalei Culturale Europene, la Sibiu, oficialitățile noastre discutau, în fața europenilor, despre gunoaie, cam așa: „Avem o mare responsabilitate pe acest domeniu, mai ales de când am devenit membri ai Uniunii Europene. Datoria noastră este să asigurăm un mediu sănătos, în beneficiul populaţiei, dar şi ca o componentă a integrării noastre în structurile Uniunii”. Iar europenii, veniți printre noi, să ne spună cum trebuie administrate gunoaiele, le vorbeau reprezentanţilor comunităţilor locale despre colectarea şi prelucrarea ulterioară a deşeurilor (ambalarea, sortarea, pretratarea şi incinerarea), conform unor tehnologii moderne, cum este Speed-Baler, care în numai 6 luni poate fi pusă în practică. Ei, și? Auzit-a cineva de punerea acestei tehnologii în funcțiune, la noi, undeva în România ultimilor 8 ani? Dacă, da, să spună tare, cu simț civic. Dacă, nu, vorba lui Walt Disney: „That’s all folks!”
P.S. Pentru lămuriri suplimentare, citiți http://www.evz.ro/diicot-este-in-spatele-scumpirii-alimentelor-cu-30.html, apărut astăzi, 22 ianuarie 2016.
