laborator de 18.000 de euro la facultatea de inginerie din sibiu

Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a inaugurat, joi, un nou laborator didactic realizat în parteneriat cu mediul de afaceri sibian.

image

În urma unei investiții pe peste 18.000 euro, o companie norvegiană a modernizat și dotat Laboratorul de baze de date și ingineria programării, cu mobilier didactic, 16 stații de calcul de ultimă generație, proiector și echipamente de rețea.
”Încercăm să dezvoltăm această colaborare pe mai multe paliere. Prin astfel de parteneriate dorim să le oferim studenților posibilitatea de a se pregăti mai bine, de a face față mai bine profesiunii lor”, a declarat prof.univ.dr.ing. Liviu Rosca, decanul Facultății de Inginerie.
Potrivit reprezentanților companiei norvegiene, parteneriatul cu ULBS reprezintă un motor de creștere și dezvoltare pentru aceasta.
”În ultimii șase ani Visma s-a dezvoltat constant în România și dorește să se dezvolte în continuare. Datorită parteneriatului cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu am reușit să creștem numărul angajaților cu 70 de persoane și dorim să extindem acastă cooperare, care ne va ajuta să dezvoltăm și compania, pe piața din România. Dorim să avem oameni bine pregătiți și acesta este motivul pentru care ne-am implicat în acest parteneriat cu ULBS”, susține Jostein Halvdsrud, directorul departamentului de cercetare și dezvoltare al companiei din Norvegia.

Ultima oră

Comentariul meu