Un om de afaceri brașovean a vrut să își aducă aportul la salvarea celor 72 de turiști rămași blocați la Bâlea Lac, după ce telecabina s-a stricat și nu i-a mai putut transporta înapoi.
Cei 72 de turiști de la Bâlea Lac au fost evacuați miercuri, din zona montană, de trei elicoptere, două aparținând Inspectoratului General de Aviație și un elicopter privat, sosit de la Brașov, aparținând unui om de afaceri brașovean care a dorit să ajute la operațiunea de salvare din munte, a precizat, Adrian David, Șeful Salvamont Sibiu.
„Toți turiștii au fost evacuați în siguranță. Astăzi au intervenit trei elicoptere: două de la Ministerul de Interne și un elicopter privat venit din propria inițiativă de la Brașov, e vorba de un patron care a dorit să ajute”, a explicat Adrian David.
Printre cei 72 de turiști se aflau și 34 de copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Turiștii au fost transportați cu elicopterele peste Valea Bâlea, care leagă pe o distanță de 3.700 de metri Lacul Bâlea, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, cu Cascada Bâlea, aflată cu 200 de metri mai jos. Elicopterele au aterizat pe un câmp, în apropierea localității Cârțișoara, aflată în vecinătatea zonei turistice Bâlea și la 60 de kilometri distanță de municipiul Sibiu.
Turiștilor li s-a oferit un ceai fierbinte. La Cârțișoara, unde au aterizat elicopterele, a fost amenajat și un cort, au existat echipaje SMURD, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Marți, turiștii de la Bâlea au beneficiat de cazare și masă gratuite, potrivit Lidiei Bădilă, purtătoarea de cuvânt a Complexului de Gheață de la Bâlea Lac.
Sursa info: agerpres.ro
CRED CA E VORBA DE DOMNUL APALAVOAIE
bravo respectivului patron, mari rar sunt oameni cu bani care sa faca asa ceva…