Sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA se va transforma vineri pentru câteva ore în cinematograf, aici având loc a doua ediţie a seriei tematice „Cinema în locuri neconvenţionale”, iniţiată de către Pia Ionescu.
Conceptul evenimentelor este ocuparea pentru câteva ore a unui spaţiu şi tranformarea lui într-un cinema, din lipsa unui cinematograf etablat şi consistent şi prin urmare a unei culturi cinematografice în Sibiu. Filmele se aleg în funcţie de locaţia în care acestea se proiectează astfel încât filmul şi spaţiul să fie concepute ca o simbioză, un „Gesamterlebnis”.
Prima ediţie a avut loc în luna decembrie la Baia Populară Sibiu (Neptun), unde aproximativ 45 de spectatori, aşezaţi în jurul piscinei, au vizionat filmul „Bathing Beauty” din 1944, în rolul principal fiind Esther Williams, o fostă campioană olimpică la înot.
Pentru a doua ediţie, care va avea loc vineri în fosta sală de lecturi a Bibliotecii Judeţene ASTRA, s-a ales filmul “Fahrenheit 451”, realizat după romanul semnat de Ray Bradburz. Povestea se joacă într-o lume distopică din viitor unde cărţile sunt strict interzise iar pompierii în loc să stingă flăcări, ard sistematic toate cărţile clandestine descoperite în casele oamenilor. Titlul filmului provine de la temperatura la care se aprinde hârtia obișnuită, 451° F ≈ 233° C, acesta fiind proiectat în limba engleză cu subtitrare în română.
Seria „Cinema în locuri neconvenţionale” de anul acesta se va desfăşura bilunar şi întotdeauna în locuri noi, suprinzătoare, cu un film potrivit.
Pe lângă activităţile deja cunoscute în reprezentarea minorităţii germane din Sibiu, Forumul German Democrat a devenit şi un actor important pe scena culturală şi socială a oraşului, organizând în mod regulat întâlniri, serbări şi discursuri pentru membri săi şi cei interesaţi de cultură şi tradiţiile minorităţii germane. De iniţiative culturale noi la FDGS se ocupă de regulă un manager cultural extern trimis de ifa (Institutul pentru relaţii externe din Germania), o organizaţie germană care lucrează de mulţi ani cu instituţii ale minorităţilor germane din sud-estul Europei. Din septembrie 2015, activitatea de manager cultural este condusă de Pia Ionescu-Liehn, tânără licenţiată în teoria filmului.
“Prin acest proiect dorim să deschidem apetitul publicului sibian pentru comorile cinematografiei şi în acelaşi timp comorile arhitectonice din Sibiu, existenţa lor fiind strâns legată de tradiţia multietnică şi culturală din Sibiu” spune Pia.