ALERTĂ – Se prelungește codul galben de ger. Când vom scăpa de frig!

zapadaVeste nu prea plăcută de la meteorologii de la ANM. Aceștia au anunțat miercuri că se prelungește și totodată se extinde codul galben de ger. În acest moment numai puțin de 36 de județe printre care și Sibiul, sunt afectate de scăderea temperaturilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, miercuri, prelungirea codului galben de ger până pe data de 25 ianuarie, fiind afectate 36 de judeţe din ţară.
O primă atenţionare cod galben de ger a intrat în vigoare marţi, de la ora 18:00, şi era valabilă până la data de 21 ianuarie ora 10:00, însă ANM a anunţat, miercuri, prelungirea codului galben şi pentru perioada 21-25 ianuarie.
În intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28…-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.
Judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin sunt singurele pentru care nu a fost emis un cod galben de ger.În cursul nopţii de joi spre vineri (21-22 ianuarie) şi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, temporar vântul va avea unele intensificări în Moldova şi în zona de munte.

ALERTĂ – Se prelungește codul galben de ger. Când vom scăpa de frig!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică