Fotografii făcute de un tânăr mort în clubul Colectiv, expuse la Primăria Sibiu

alex__chelbaZeci de fotografii realizate de Alex Chelba, decedat în incendiul de la clubul Colectiv din București, sunt deja expuse în interiorul Primăriei Municipiului Sibiu. Acestea pot fi vizionate până sâmbătă.

Peste 40 de fotografii realizate de artistul Alex Chelba, care a murit în incendiul din clubul Colectiv, sunt expuse, până sâmbătă, în Sala Mare de expoziţii din Primăria Sibiu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorii expoziţiei, prin cele 41 de fotografii se omagiază viaţa, „dar mai ales munca unui om care pentru mulţi a fost mai mult decât un simplu fotograf, a fost un prieten”.
„Vieţile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. În urma tragediei de la Colectiv s-au pierdut vieţi, alte vieţi au fost zdruncinate din temelii, familii, iubiţi şi prieteni au fost despărţiţi mult prea devreme. Alexandru Chelba avea 33 de ani atunci când accidentul teribil l-a răpit pentru totdeauna dintre noi, lăsând în urma sa amintiri dragi, dar şi peste 600.000 de fotografii realizate în cadrul celor mai mari concerte din România. Imagini care îi redau fidel spiritul, dedicaţia şi pasiunea pentru fotografie”, se arată în comunicat.
De asemenea, organizatorii vor ca munca lui Alex Chelba să fie cunoscută, mai ales că artistul a refuzat în timpul vieţii orice expoziţie.
„Din dorinţa de a-i duce acum munca mai departe, ne-am propus să îl prezentăm pe Alex celor care l-au iubit, dar şi celor care nu au apucat să-l cunoască în timpul vieţii sale, prin prisma unei selecţii de 41 de fotografii dintre lucrările sale. Şi sperăm că şi el ar fi fost de acord cu alegerile noastre, cu atât mai mult cu cât, în timpul vieţii, nu a avut niciodată parte de o expoziţie, modestia şi perfecţionismul său făcându-l să refuze orice iniţiativă de acest gen”, mai scriu organizatorii în comunicat.
Expoziţia poate fi vizitată, până sâmbătă, în Sala Mare de expoziţii din Primăria Sibiu.
Fotografii realizate de victime şi supravieţuitori ai incendiului din Colectiv, printre care Teodora Maftei, Alex Chelba, Cătălin Ilniţchi sau Miluţă Flueraş, au fost expuse şi la Guvern, la finalul anului trecut.
În urma incendiului de la clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi.

Fotografii făcute de un tânăr mort în clubul Colectiv, expuse la Primăria Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică