copac doborat

Sute de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, zeci de maşini au rămas temporar blocate în zăpadă, iar mai multe persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duse la spitale cu autoşenilate pentru că ambulanţele nu au putut ajunge în unele zone, din cauza zăpezii.

În condiţiile ninsorilor viscolite de sâmbătă şi duminică, peste 1.700 de pompieri au intervenit cu 700 de utilaje şi mijloace tehnice, la 500 de cazuri din judeţele afectate de vremea rea, sute de persoane fiind salvate, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă transmis agenţiei MEDIAFAX.

În zona Bucureşti-Ilfov, ISU a trimis duminică, în jurul orei 16.00, un echipaj SMURD, însoţit de o şenilată pusă la dispoziţie de CNADNR, la Olteniţa pentru preluarea unui pacient cu probleme grave de sănătate, căruia i s-a asigurat transportul la un spital din Capitală. De asemenea, un alt echipaj de prim ajutor a preluat de la intrarea pe autostrada A2 un pacient în vârstă de 85 de ani, cu afecţiuni oculare. Acesta a fost adus de la Lehliu cu o şenilată a CNADNR, preluat de salvatorii bucureşteni şi transportat la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice din Capitală. Totodată, pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au avut 131 de intervenţii pentru îndepărtarea copacilor şi a stâlpilor de electricitate căzuţi pe drum sau pe maşini.
În judeţul Brăila, pompierii salvatori au acţionat în colaborare cu lucrători de la drumurile naţionale şi judeţene, precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, pentru salvarea persoanelor şi scoaterea din zăpadă a 18 autoturisme rămase blocate în trafic, în mai multe zone din judeţ. De asemenea, s-a intervenit în cazul unui autoturism în care se aflau un copil şi patru adulţi, surprins de viscol între localităţile Bărăganul şi Însurăţei. Persoanele au fost preluate în siguranţă de către un utilaj al serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi transportate în localitatea Bărăganul. Totodată, un alt autoturism în care se aflau 10 persoane a rămas blocat, din cauza viscolului, pe DJ 202 B Movila – Miresii – Ţepeş Vodă, acestea fiind preluate şi transportate în localitatea Ţepeş-Vodă, în condiţii de siguranţă.

În judeţul Buzău, mai multe persoane din 20 de autoturisme rămase blocate, din cauza viscolului, la Căldăruşanca, pe DN 2, au fost preluate de către echipaje ale poliţiei, cu antemergător, şi transportate în oraşul Buzău.

În judeţul Călăraşi, echipajele de pompieri au intervenit pe autostrada A2, la kilometrul 74, pentru deblocarea a 19 persoane aflate în două microbuze. Încă de la momentul anunţării situaţiei s-a menţinut permanent legătura cu ocupanţii mijloacelor de transport, fără a fi semnalate probleme sau afecţiuni medicale. În condiţii dificile, pompierii au reuşit preluarea persoanelor cu ajutorul autocamioanelor de intervenţie. Alte persoane s-au aflat în aceeaşi situaţie la kilometrul 84, echipajele de intervenţie asigurând preluarea şi transportul lor la Lehliu, cu autocamioanele din dotare. Totodată, salvatorii au intervenit pentru deblocarea a 38 de autoturisme surprinse în trafic în nouă localităţi din judeţ, fiind salvate 79 de persoane.

În judeţul Constanţa, paramedici de la Detaşamentul Medgidia au însoţit o şenilată pusă la dispoziţie de CNADNR, pentru acordarea primului ajutor unei femei însărcinate, în vârstă de 24 de ani. Pacienta a fost preluată de pompieri, ulterior fiind predată unui echipaj de la ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Pompierii au mai transportat o gravidă în vârstă de 21 de ani, din localitatea Almalău la cea mai apropiată unitate spitalicească, respectiv Silistra – Bulgaria. Pe durata deplasării, efectuată cu o şenilată, femeia a fost însoţită de doi paramedici SMURD şi un asistent medical.

În judeţul Giurgiu, salvatorii au preluat din localitatea Stăneşti a unui bărbat de 64 de ani cu probleme cardiace. Pompierii au mers cu o şenilată pe o distanţă de 30 de kilometri, persoana fiind preluată şi transportată în siguranţă la spital. Cazul a fost precedat de salvarea unui copil în vârstă de un an, cu stare febrilă, rămas în grija personalului medical care a însoţit echipa de salvatori.

În judeţul Prahova, peste 300 de pompieri au fost angrenaţi în misiuni de deszăpezise la şcolile din municipiul Ploieşti.

În judeţul Vrancea, reprezentaţii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă au intervenit, împreună cu administratorul drumului, pentru deblocarea a două autoturisme în care se aflau patru persoane, printre care şi o gravidă, rămase înzăpezite pe DJ 205 R, în localitatea Coteşti. Totodată, s-a intervenit în localitatea Măicăneşti, unde o persoană a rămas blocată în autoturism din cauza viscolului, precum şi în apropiere de localitatea Suraia, pentru scoaterea din zăpadă a cinci autovehicule în care se aflau 15 persoane.

În judeţul Braşov, jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit pentru salvarea a două persoane rătăcite în zona din apropierea oraşului Râşnov. După recuperarea celor doi turişti, un echipaj SMURD a evaluat starea medicală a acestora, stabilind că nu se impune transportul la spital.
Misiunile pompierilor vor continua şi în noaptea de duminică spre luni, a precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

La inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele afectate de ninsori rămân activate grupele operative, fiind posibilă suplimentarea cu încă 3.200 de salvatori, pentru asigurarea intervenţiei imediate. Totodată, au fost constituite detaşamente de pompieri din judeţele Alba, Caraă-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ şi Sibiu, care la nevoie vor merge în judeţele afectate de ninsori.
De asemenea, autovehicule cu şenile, autofreze şi autospeciale pentru transport personal şi victime multiple au fost trimise din judeţele care nu se află sub incidenţa atenţionărilor de vreme rea, în zonele afectate.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră