ȘTIREA DIMINEȚII: Percheziții la poliția din Sinaia. Șefii sunt vizați pentru trafic de influență!

perchezitiiProcurorii DNA Ploieşti fac, miercuri dimineaţă, percheziţii la sediul Poliţiei din staţiunea Sinaia, într-un dosar de trafic de influenţă în care sunt vizaţi şefii acestei instituţii.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA Ploieşti se află, miercuri dimineaţă, la sediul Poliţiei Sinaia, unde fac percheziţii în biroul şefului instituţiei, comisarul şef Marin Tudorică, şi în biroul adjunctului acestuia.
Conform surselor citate, percheziţiile au loc într-un dosar în care sunt vizate fapte de trafic de influenţă şi urmează ca cei doi să fie duşi la audieri la sediul DNA Ploieşti, în cursul zilei de miercuri.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013-2015.
Asfel, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt făcute percheziţii la şase adrese din judeţul Prahova, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Sursa: mediafax.ro

Ultima oră