Mitropolitul Ardealului l-a coordonat pe Gigi Becali la scrierea a două din cărțile sale

strezaPrintre coordonatorii de cărți ai unor deținuți celebri, se numără înșuși Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza. Cel puțin teoretic prelatul l-a coordonat pe Gigi Becali de exemplu, la scrierea cărții intitulată ”Iubirea Milostivă și Mântuitoare”.

Prof. univ.dr. Ion Marin de la Universitatea Hyperion apare drept coordonator științific pentru 24 de lucrări publicate de deținuți în ultimii doi ani, conform unei situații a cărților publicate din 2006 pana în 2015, transmisă de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)
Printre deținuții ale căror lucrări l-au avut drept coordonator științific pe Ion Marin se numără Sorin Roșca Stănescu, Dan Păsat, Dumitru Rebegea, Dan Diaconescu și Florentin Scalețchi.
Prof. univ.dr. Viorel Cojocaru de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport a coordonat 15 lucrări semnate de oameni de fotbal precum George Becali, Gheorghe Popescu, Ioan și Victor Becali, Mihai Stoica, Cristian Borcea și Vasile Avram.
La rândul său, prof. univ.dr. Dumitru Miron de la Academia de Studii Economice din București a fost coordonator științific pentru nouă lucrări publicate în ultimii doi ani, dintre care opt semnate de Dan Voiculescu.
Conf. univ. dr. Eliodor Tanislav a coordonat șapte lucrări, printre autori fiind Marius Locic și Cătălin Voicu. La alte cinci lucrări semnate de Cătălin Voicu apare drept coordonator conf. univ. dr. Dan Voinea.
Conf. univ. dr Eugen Nicolăescu (Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir) apare drept coordonator la o lucrare semnată de Marius Petcu, iar mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, la două lucrări semnate de George Becali.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, afirma recent că există suspiciuni cu privire la caracterul științific al unor cărți scrise de deținuți, subliniind că a cerut lista cu recomandările scrise ale profesorilor universitari și „nu va fi deloc timidă” să ia măsuri dacă se vor constata încălcări ale legii. Sursa: agerpres.ro

Ultima oră