Poți să ajungi prietenul copiilor din centrele de plasament din Sibiu. Hai în campanie!

voluntariatCopiii din centrele de plasament şi din familii defavorizate din Sibiu au nevoie de sprijin, afecţiune şi încurajare tot timpul anului. Dăruind doar două ore pe săptămână, voluntarii le devin copiilor prieteni, profesori şi mentori şi le pot schimba viitorul!

Prin programul educaţional Ajungem MARI, voluntarii susţin cursuri interactive sau ateliere de creaţie, îi ajută pe copii la teme sau le dezvăluie lumea prin ieşiri educative din centre, punând în acelaşi timp accent pe dezvoltarea personală a copiilor.
Programul se derulează în mai multe județe, printre care și în județul Sibiu, unde programul „Ajungem MARI” se derulează în 3 centre. Până acum numărul de copii beneficiari a fost de 80, dar este nevoie de cât mai multe echipe de voluntari, numărul total de copii care pot participa la activităţi fiind mult mai mare. Copii au vârste cuprinse între 4 și 18 ani, unii sunt în centre de mult timp, alții sunt nou veniți, de aceea și nevoile lor sunt diferite, atât educaţionale, cât şi de atenţie.

Poți să ajungi prietenul copiilor din centrele de plasament din Sibiu. Hai în campanie!

Programul este dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld şi a implicat până acum 1200 de voluntari pentru a sprijini 1000 de copii din Bucureşti şi alte 14 judeţe. Ajungem MARI lansează un nou apel naţional la voluntariat pentru proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe”, desemnat anul acesta “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor.
Ce fac voluntarii Ajungem MARI? Merg în centre, în echipe de câte doi, pentru o şedinţă de 2 ore pe săptămână, la o grupă de 3-12 copii. Lor le transmit cunoştinţe din domeniile preferate: de la matematică şi engleză, la muzică, teatru, karate, educaţie pentru sănătate sau astronomie. Copiii primesc cu bucurie toate  informaţiile prezentate într-un mod interactiv, prin joacă. Pe lângă orele din centre, voluntarii îi pot însoţi pe copii la spectacole, la muzee sau la film, ajutându-i să înţeleagă evenimentele şi să tragă singuri concluzii.
Progresul copiilor. Prin metodele non-formale folosite, voluntarii pun accent, pe lângă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cei mici prind încredere în ei şi în cei din jur, devin mai respectuoşi şi mai deschişi, învaţă să lucreze în echipă şi să se ajute între ei, descoperă ce le place, la ce sunt buni şi ce vor să facă mai departe. Apoi voluntarii îi îndrumă să facă paşii necesari pentru a Ajunge MARI, adulţi responsabili şi independenţi.
Cine poate deveni voluntar? Liceeni, studenţi sau adulţi, peste 15 ani şi fără limită superioară de vârstă, spontani şi dornici să facă mici minuni pentru copii, prin joacă.
O experienţă de învățare. Voluntarii nu au nevoie de experienţă de predare. Ei participă la un training iniţial despre metode interactive de lucru cu copiii. Apoi merg în echipe şi primesc constant sprijin şi idei din partea coordonatorilor. Pentru a face orele mai interesante şi distractive, voluntarii au asigurate materialele educaţionale.
Beneficii pentru voluntari. Voluntarii spun că ei primesc mai mult decât dăruiesc: îmbrăţişările copiilor, satisfacţia de a vedea progresul celor mici şi energie pentru toată săptămâna. Lucrând cu copiii, voluntarii îşi dezvoltă şi ei abilităţile de comunicare şi lucru în echipă, devin mai altruiști şi mai responsabili. La finalul unui modul de voluntariat (3-4 luni) voluntarii obţin adeverinţă şi diplomă, iar experienţa de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională, conform Legii Voluntariatului.
Înscrierea pentru modulul de primăvară (februarie – iunie) se face până pe 24 ianuarie prin completarea unui formular online -http://goo.gl/forms/2hWeZNUg11. Pentru organizarea training-urilor în judeţe, este necesar un număr de peste 30 de înscrieri, aşadar doritorii sunt rugaţi să transmită apelul colegilor şi prietenilor. Mai multe detalii pe http://www.ajungemmari.ro/implica-te/devino-voluntar/, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore – http://on.fb.me/1sZiI70
Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.  În celelalte judeţe Ajungem MARI caută câte un coordonator implicat care să demareze activitatea, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld
Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.
Principalul program este Ajungem Mari, ce susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să  le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică