Sibian arestat preventiv pentru că a furat o mașină din Bistrița. Cum a scăpat de poliție pe A1!

politie filtruUn bărbat din Cisnădie a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de furt calificat și fals în acte. Tânărul de 28 de ani a furat o autoutilitară cu acte cu tot, apoi a falsificat certificatul de înmatriculare, scăpând de altfel basma curată la un control de rutină pe autostrada A1.

La data de 6 ianuarie, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce ar fi sustras un autovehicul din curtea unei societăți comerciale din municipiul Bistrița, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.
Propunerea a fost însușită iar Judecătoria Bistrița a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița Năsăud.
Întrucât cercetările s-au extins față de bărbat, cu privire la comiterea a încă cinci acte materiale, respectiv furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, polițiștii bistrițeni desfășoară în continuare activități pentru dovedirea întregii activități infracționale a acestuia.
În fapt, în seara zilei de 3 ianuarie 2016, aflându-se în curtea aceleeași societăți comerciale din Bistrița, acesta ar fi sustras dintr-ul alt autovehicul, a cărui portieră nu era asigurată, un card de alimentare carburanți, precum și o stație emisie-recepție.
Totodată, în interiorul autoutilitarei sustrase bărbatul ar fi găsit certificatul de înmatriculare al acesteia, precum și o poliță de asigurare.
Pentru a facilita o eventuală valorificare a autovehiculului sau pentru a uzita de aceste acte la eventualele controale din trafic, fără a trezi suspiciunea că autoutilitara este furată, cu bună știință, bărbatul ar fi falsificat certificatul de înmatriculare, pe care l-ar fi prezentat polițiștilor în momentul în care a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa pe Autostrada A1.
Ulterior, aflându-se la volanul autoutilitarei sustrase din municipiul Bistrița, bărbatul ar fi alimentat dintr-o stație de carburanți, situată pe Autostrada A1, plecând fără să achite contravaloarea combustibilului.

Ultima oră