Un filmuleţ difuzat de CNN a devenit viral pe Internet. În câteva minute este prezentată evoluţia unui câine abandonat şi apoi salvat dintr-un adăpost din Craiova. După ce a fost luat de pe străzi câinele era slab şi îi era teamă de oricine se apropia de el. A fost luat de acolo de un grup de voluntari, îngrijit şi dat spre adopţie. Kayne este acum un membru al unei familii din Anglia.

Romani la CNN
Cele două salvatoare ale lui Kayne sunt din Craiova şi încearcă să găsească familii care să adopte câinii din adăpostul Breasta- Craiova. Au şi o pagină de Facebook unde sunt postate poveştile câinilor adoptaţi, dar unde se pot face şi donaţii pentru hrana celor rămaşi în adăpost.