Vremea se va răci în următoarele două săptămâni și va deveni mai rece decât în mod normal în perioada 31 decembrie – 3 ianuarie urmând ca, după această dată, probabilitatea de apariție a precipitațiilor să fie ridicată, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie.
În TRANSILVANIA vremea va intra într-un proces de răcire la începutul intervalului, iar în perioada 30 decembrie — 3 ianuarie va deveni deosebit de rece, geroasă pe timpul nopților. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie regională, între—6 și—4 grade, iar cele minime se vor situa în jurul a—14 grade Celsius. Începând din data de 4 ianuarie valorile termice, atât cele diurne, cât și cele nocturne, vor crește spre o medie regională de—1…0 grade, respectiv—6…-4 grade. În zilele de 29 și 30 decembrie, local se vor semnala precipitații slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, urmând ca, după data de 4 ianuarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor, în general slabe cantitativ, să fie din nou ridicată.
Meteorologii sibieni avertizează că la peste 1.800 de metri altitudine, în masivul Făgăraș, în zona turistică Bâlea, riscul de avalanșă se menține moderat (gradul doi din cinci) până pe 1 ianuarie seara, însă minima poate coborî la minus 24 de grade Celsius în noaptea de Revelion. De miercuri până vineri seara este prognozată o minimă de minus 24 de grade și maxime cuprinse între minus 13 și minus 20 grade Celsius. Stratul de zăpadă este posibil să mai crească în această săptămână cu 10-15 centimetri. Marți, la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, zăpada măsura 67 de centimetri.
BANAT
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile din ianuarie, vremea se va răci şi vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, şi minime între -3 şi -1 grad, în medie, faţă de 1-3 în ultimele zile.
Precipitaţii locale, slabe cantitativ vor fi posibile duminică 27 decembrie, iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte din nou după 1 ianuarie.
CRIŞANA
Temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârşitul acestui an şi începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade şi minime între -4 şi -2 grade. Precipitaţii locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.
MARAMUREŞ
Şi în Maramureş, vremea se va răci spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăşi 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 şi -2 grade, în medie. Precipitaţii slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.
MOLDOVA
Vremea se va răci şi în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.
DROBOGEA
În Dobrogea, temperaturile vor scădea la sfârşitul anului şi în primele zile din ianuarie până la 3-5 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea. Precipitaţii slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.
MUNTENIA
Şi în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade şi minime între -1 şi 3 grade la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Precipitaţii slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.
OLTENIA
În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe cantitativ, va creşte în zilele de 28 şi 29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.
LA MUNTE
La munte, din 28 decembrie şi până la începutul anului viitor, temperaturile vor fi în scădere şi se vor situa, în medie, între -3 şi 0 grade ziua şi între -9 şi -3 grade noaptea. Ninsori slabe şi temporare sunt posibile în 27 şi 29 decembrie, precum şi în primele zile ale noului an.