Răspunsul unei prietene din depărtare

Am primit un scurt comentariu la editorialul precedent, trimis de o prietenă plecată de mult din țară. Stabilită în occidentul european, a rămas aceeași sensibilă și severă observatoare a realităților pe care le trăiește. O natură creștină, cu un dar înnăscut al observației și judecăților de valoare, prietena mea a adoptat stilul de viață occidental, cu decență și respectul cuvenit unei societăți emancipate însă fără excese triumfătoare, trecând tot ce vede și aude prin sita fină a analizelor proprii. Asemenea analize o ajută să înțeleagă mai bine condiția actuală umană, în general, și a românului occidentalizat, în particular – recunoscător condițiilor de viață oferite de țara adoptivă, dar cu nostalgia după tot ce ar fi putut reprezenta „fericirea de acasă”.

În aceste zile de sfârșit de an, cred că pentru mulți dintre noi sunt binevenite câteva clipe trăite departe de lumea dezlănțuită. O meditație sinceră asupra vieții noastre și a lumii de azi ne poate ajuta să întâmpinăm, cu un plus de liniște interioară, necunoscutele zilelor ce vor veni.

Pentru Noul An, cititorilor oradesibiu.ro le doresc gânduri bune, sănătate și pace în suflete. LA MULȚI ANI!

*

Articolul tău este o creionare a vremurilor ăstora tulburi, pe care le trăim. Oamenii încearcă – pentru a câta oară? – să-l scoată pe Dumnezeu din viața lor, sperând să se „salveze”! Oricum, credincioșii știu bine că toate sunt cu și din voia Domnului și, dacă răul lucrează, în ascuns ori pe față, nici Dumnezeu nu stă degeaba! Lumea în care trăim este cea mai bună dovadă a prezenței permanente a răului în viața noastră. Unde? În forul nostru interior. În conflictele de acolo. Numai în conflictul interior, dacă este lăsat să se extindă în exterior, putem vedea originile conflictelor din lume. Conflictul dintre bine și rău, ascuns adânc în sufletul omului, se află la originea conflictelor economice și politice globale.

Exemplul tău cu „moș Gerilă” și „sărbătorile de iarnă”, din comunismul românesc, este concludent. Căci reacția, în astfel de cazuri, este exact inversă! Așa s-a întâmplat și în România, de până acum 26 de ani. Astăzi, multe țări europene secularizate (vezi „atracțiile iernii”, de la Bruxelles, în zilele Crăciunului) se chinuie să facă din laicitate o religie, dar se pare ca nu-i așa de ușor precum s-ar părea!

Deși săptămâna asta am văzut la televizor demolarea unei catedrale gotice – ajunsă în ruină, lipsită de credincioși – am cunoscut și fața cealaltă a medaliei! Mai întâi am băgat de seamă că din cultură și tradiție nu-i ușor să dărâmi biserica! Apoi, am oferit cuiva, drept cadou, un album cu icoane românești și l-a primit cu lacrimi!

Cunosc oameni de-aici, care, în tinerețe, nu au catadixit să-și boteze copiii și i-au lăsat și neconfirmați. În schimb, acum, la vârste înaintate se bucură enorm dacă nepoții lor au șansa unei bune educații creștine! Nu credeam să aud astfel de reacții, după ce mult timp m-am temut să vorbesc despre cele sfinte, de frica de-a nu fi considerată fundamentalistă…

Valul ăsta de migranți de credință musulmană – dincolo de o anume reînviere a rasismului, dacă o fi fost mort cu adevărat – pare să le fi amintit multora de pe aici că, la originile lor străvechi, sunt totuși creștini!

Uneori ceea ce pare a fi o catastrofă poate deveni o salvare!

Cât despre pierderea simțului realității de către unii reprezentanți ai clerului… istoria se tot repetă de vreo 2000 de ani! Asta nu înseamnă că Dumnezeu își va schimba vreodată atitudinea față de noi, păcătoșii! Cu atât mai puțin scopul lucrării Fiului Său, în noi, cu noi și prin noi.