Cât costă un brad de Crăciun la Sibiu. Prețuri practicate și detalii!
Foto Arhivă

braziDacă încă nu ți-ai achiziționat un brad de Crăciun și ai de gând să faci asta în zilele ce vor urma, atunci trebuie să ști că ai de unde alege. Cei mai ieftini brazi costă 30 de lei. La Sibiu se găsesc brazi din România, Germania, Danemarca, Olanda și chiar și Franța.

La Sibiu, preţul brazilor variază, în funcţie de mărime şi ţara de provenienţă, între 29,99 şi 250 de lei. Cu 29,99 de lei cei interesaţi pot cumpăra, dintr-un magazin de bricolaj, un brad care are între 100 şi 130 de centimetri. Acelaşi magazin vinde şi brazi mai mari, preţul acestora fiind cuprins între 49,98 de lei pentru un brad înalt de 140-170 de centimetri şi 124,89 de lei pentru un brad cu o înălţime cuprinsă între 220 şi 250 de centimetri.
Un alt magazin de bricolaj vinde brazi la preţuri cuprinse între 49,90 şi 129 de lei, pornind de la cei de 130-160 de centimetri şi ajungând la cei de doi metri şi jumătate. În plus, acelaşi magazin vinde molizi la preţul de 42,90 de lei.
Brazii vânduţi de cele două magazine de bricolaj sunt din Normandia.
Tot brazii de import sunt majoritari şi în pieţele din oraş. În cea mai mare dintre acestea, Piaţa Cibin, se vând, în general, brazi din Germania la preţuri cuprinse între 100 şi 200 de lei. Avantajul în piaţă este că vânzătorii se arată dispuşi să negocieze preţul.
Brazii româneşti costă între 70 şi 150 de lei şi sunt aduşi din alte judeţe ale ţării, pentru că Direcţia Silvică din Sibiu a anunţat că nu scoate brazi pe piaţă, pentru al treilea an consecutiv. „Pomii care se recoltau pentru comercializare făceau parte din regenerările naturale de sub masiv, fiind crescuţi printre ceilalţi arbori maturi, în amestec, brad cu fag. La ora actuală, cei existenţi sunt de dimensiuni mici şi abia în doi-trei ani vor ajunge la dimensiunile corespunzătoare pentru a putea fi recoltaţi”, a declarat Gheorghe Soare, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Sibiu.
Tot brazi de import vând, în piaţă, comercianţii de flori. Aceştia au adus din Olanda brazi înalţi, cu coroana simetrică, pe care îi vând cu preţuri cuprinse între 100 şi 250 de lei.
Se vinde, de asemenea, cetină de brad pentru cei care nu-şi doresc neapărat brazi mari. Preţul unui brăduţ din cetină este cuprins între 15 şi 50 de lei, în funcţie de mărime şi de ţara de provenienţă a pomului din care a fost tăiată cetina – Olanda, Germania sau România.
În pieţe, comercianţii se plâng că nu au încă vânzare, dar se aşteaptă ca numărul cumpărătorilor să crească săptămâna viitoare. Sursa info: mediafax.ro foto: adevarul.ro

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Brazii vânduţi de cele două magazine de bricolaj sunt din Normandia.
    Greu cu scoala asta. daca bradul este Abies Nordmanniana nu inseamna ca este din Normandia.
    Dragos Popescu , mai fa o data liceul.