Aproape 40 de echipe se duelează pe parchetul Sălii Transilvania la Sibiu Streetball Winter Edition
foto Silvana Armat
foto Silvana Armat
foto Silvana Armat

Competiția care are loc în acest weekend, a debutat vineri dimineață cu primele partide, pe parchetul de la Sala Transilvania. Numai puțin de 156 de jucători luptă pentru premiile puse în joc.

Un număr de 39 de echipe de baschet 3 la 3 din București, Constanța, Brașov, Sibiu și Mediaș și-au început parcursul către finala celei de-a patra ediții a turneului Sibiu Streetball Winter Edition, care are loc în acest weekend la Sala Transilvania din Sibiu. Cei 156 de jucători sunt împărțiți pe mai multe categorii de vârstă: U13 (mai mici de 13 ani), U15, + 35 și Open.

Programul turneului:
Vineri, 18 decembrie
09:00 – 11:00 – Meciuri grupe U15
13:00 – 14:45 – Meciuri grupe U15
14:45 – 16:15 – Meciuri grupe U13
20:00 – 23:00 – Grupe OPEN
Sâmbătă, 19 decembrie
13:00 – 15:00 – Sferturi + Semifinale OPEN
15:00 – 19:30 – pauză pentru desfășurarea meciului de baschet din divizia A Baschet Masculin CSU Atlassib Sibiu – U-BT Cluj Napoca
19:30 – 20:30 – Finale OPEN
Duminică, 20 decembrie
12:00 – 13:00 – Grupe U13
13:00 – 13:45 – Meciuri +35
13:45 – 14:00 – Semifinale U15
14:00 – 14:40 – Meciuri +35
14:45 – 15:00 – Semifinale U13
15:00 – 15:20 – Finale U15
15:20 – 15:40 – Finale U13
15:40 – 16:20 – Finale +35

Premii atractive și puncte în clasamentul FIBA
Câștigătorii categoriei Open se vor califica automat la un turneu de categorie “Challenger” din Europa, etapă de calificare pentru Campionatul Mondial de Baschet 3 la 3 și șansa de a câștiga marele premiu de 4.000 de dolari pus în joc la un astfel de turneu. Ocupanții locului doi vor primi 200 EUR iar cei de pe locul 3, 100 EUR. Celelalte categorii de concurs, U13, U15, U18 și +35 vor fi premiate cu produse oferite de sponsorii competiției.
Ca și anul trecut, evenimentul se desfășoară după regulile impuse de cel mai înalt for din acest domeniu, Federația Internațională de Baschet (FIBA). Evenimentele susținute de FIBA sunt împărțite pe opt categorii, de la alb la negru, negru fiind culoarea atribuită celor mai bine cotate turnee, etapele de Cupă Mondială. Competiția organizată  de Asociația Eco Sport Team este de nivel albastru ceea ce înseamnă că fiecare jucător va primi 600 de puncte în clasamentul FIBA pentru o victorie și 200 pentru o înfrângere.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică