Nu din somnul vigilenței sau anestezia autosuficienței, ci din transa autismului politic, în care păreți a vă complace să trăiți, și nu doar în ultimul an!
Poate vi se pare cam dur cuvântul autism, dar numai așa pot să exprim elegant faptul că, în opinia mea, ieșiți în public numai după ce vă cântăriți bine interesul personal. Vreau să spun dacă este sau nu în interesul d-voastră să o faceți…. Nu interesul politic, pentru că nu mai aveți nevoie de așa ceva. Ați avut nevoie, doar pe vremea când erați primarul Sibiului.
Pe de altă parte, vă asigur că (și) această scrisoare deschisă, pe care v-o adresez, are o singură motivație majoră: consider că am dreptul moral de-a vă spune public ce gândesc, despre modul în care înțelegeți să fiți Președintele României, pentru că mă număr printre cei care v-au semnat cecul în alb, prin care ați fost creditat cu mari speranțe, cu prilejul alegerii d-voastră, de anul trecut.
Inițial, m-am gândit să vă scriu după „răscoala” oierilor și ciobanilor, din 15 decembrie. Eveniment ce mi-a amintit de 1907 și de evenimentele de acum 26 de ani. Adică tot de revolte violente, împotriva statului român. Un tip de reacție populară, la care oamenii au dreptul fundamental să recurgă, chiar și în democrație, dacă se simt înșelați în așteptările din partea celor care îi conduc. Așadar, nu doar atunci când vor să se elibereze de o dictatură antinațională.
Dle președinte Johannis,
Discursul d-voastră, în fața Parlamentului, miercuri 16 noiembrie, a fost la marginea realității. Ne-ați vorbit frumos, în idei și concepte superioare, dar pe fond, cam departe de actualitatea românească. N-ați pus punctul pe i, dle președinte! Vi se pare că trăim într-o societate normală, când floarea politicii de mai ieri a fost ofilită, anul acesta, de-o vânătoare furibundă împotriva corupților– ajunși, la un moment dat, să facă legile țării? Vi se pare că trăim într-o societate normală, în care politica se face la televizor, afacerile mari, pe bani publici, iar dreptatea se caută prin denunțuri? Iată doar câteva motive care m-au convins că trebuie să vă scriu dintr-o perspectivă mai amplă. Mai ales, despre ceea ce ați spus răspicat – fără detalii și argumente de luat în serios, palpabile, dacă vreți – că ar fi un adevăr: în primul an al mandatului d-voastră a început o nouă epocă a politicii românești.
Nu știu dacă aveți probleme de interpretare legate de 1907 și 1989. Însă, mai mult ca sigur aveți, legat de ceea ce numiți „un alt fel de politică” și „restabilirea normalității în politica internă”. Din tot discursul d-voastră, care, de altfel, a fost bogat în enunțuri morale, norme politice și așteptări populare, pe care orice om cu mintea limpede le acceptă, mă voi opri doar asupra celor afirmate despre 2015 – „anul care a însemnat un alt tip de raportare la Constituție și legi (…) în care a început schimbarea modului de a face politică în România, anul care a însemnat deschiderea către societate și începutul înnoirii clasei politice”.
A face asemenea declarații, la înalta tribună a Parlamentului, este, în opinia mea, dovada autismului d-voastră politic. Despre ce schimbare și înnoire a clasei politice, în acest an, putem vorbi? D-voastă vă uitați la televizor? A fost o zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu avem parte de anchete, încătușări, rețineri sau arestări preventive? Asta numiți d-voastră începutul schimbării modului de a face politică, în România? Era mai bine să vorbiți de începutul modului de a face dreptate, în România. Pentru că, nu mai departe decât în anii 90, presa nu primea, ca în 2015, nici un referat din partea procurorilor și nici un om cercetat nu trăia coșmarul defilării în lumina reflectoarelor, încătușat, filmat și bombardat cu întrebări stupide, din partea unor reporteri hăitași. Și, sub nici un motiv, înainte de-a fi fost judecat și condamant… Culmea, cu toată vânătoarea de corupți, corupția și-a văzut de drumul ei, spre puterea banilor și a funcțiilor publice. Și-atunci, dle președinte al României, despre ce nouă politică ne-ați vorbit?
Ați spus în speech-ul aniversar: „Ştiu că de-a lungul acestui an, unii s-au întrebat de ce nu reacționez la orice subiect (…)”. Vă întreb: oare chiar nu merita să reacționați sau să dați explicații, după apariția legii ce impune ciobanului român câți câini are dreptul să țină pe lângă el? Mai mult ca sigur, dacă o făceați, nu aveam parte de-o răscoală ca la ’907, în 15 noiembrie – ce coincidență sinistră, exact ziua revoltei muncitorilor din Brașov, în 1987… Ați preferat să lăsați să treacă timpul, să vină ziua punerii în aplicare a acestei legi ciudate, antimioritice, pentru ce? Ca să verificați simțul civic al ciobanului român? Ați realizat o premieră istorică, dle președinte!
Dle președinte,
Ca unul din alegătorii d-voastră, vă conjur: TREZIȚI-VĂ! Nu vă mai ascundeți în spatele tăcerii sau al vorbirii eliptice. Faceți tot posibilul și nu mai ieșiți cu eseuri despre ce vă doriți în politica românească sau cu mesaje bune numai pentru facebook-iști. Sunteți primul care trebuie să ne arătați ce înțelegeți prin schimbarea modului de a face politică în România! Și dacă nu știți cum s-o faceți, vă spun eu. Recitiți-vă declarația din 2 iulie 2012 și veți găsi acolo răspunsul. Să nu mai faceți niciodată ca atunci. Cum? Ați uitat. Vă reamintesc tot eu: „Politicieni de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo. E interesant de urmărit, în istorie, cum au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească împreună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre”. D-voastră ce credeți, acum de când sunteți președinte: România anului 2012 semăna cu vreunul din vechile principate românești, din perioada fanariotă, sau cu Transilvania dualismului austro-ungar?
