Ghiță Ciobanul face SCANDAL la Casa Poporului. Îi amenință pe aleși: ”Trebuie să facem dreptate”

ghita ciobanul

Cel mai simpatic cioban din România a decis să rupă pisica în două, în Casa Poporului, din cauza… câinilor!
La Palatul Parlamenului au mers ciobani din întreaga ţară, în frunte cu celebrul mocan Ghiţă. Motivul: legea care îi obligă pe oieri să deţină un număr maxim de trei câini de pază! Contactat de reporterii SPYNEWS, Ghiţă Ciobanul, pe numele său real Gheorghe Dănuleţiu, s-a declarant revoltat de faptul că, în ţară, vânătorii au început să ucidă câinii de stână care depăşeau numărul impus de lege. „Trebuie să facem dreptate şi de aceea sunt alături de colegii mei! O altă problemă pe care vrem să o dezbatem la Parlament este aceea a păşunatului, care a fost interzis în perioada 6 decembrie – 24 aprilie”, ne-a declarat Ghiţă.
Crescătorii de animale sunt revoltaţi pentru că, spun ei, nu au cum să-şi apere oile de lupi. Modificarea legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic interzice „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zonă de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie”. Amenzile sunt între 500 şi 1.500 de lei, iar cei care ar trebui să le aplice după ce numără câinii la stână sunt angajaţii fondurilor de vânătoare. „Această lege practic interzice dreptul la proprietate, ne impune să avem cel mult trei câini la turma şi ne interzice să ne păşunăm animalele pe propriile terenuri agricole”, a declarat Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului naţional al crescătorilor de ovine şi caprine din România. Ministrul Agriculturii a confirmat, conform Agrointel, că legea îi dezavantajează clar pe ciobani, care riscă să se trezeacă cu turmele decimate de lupi. Actul normativ este deja în vigoare, iar prevederile referitoare la câini au început să se aplice începând din 6 decembrie.
Sursa www.spynews.ro

Ghiță Ciobanul face SCANDAL la Casa Poporului. Îi amenință pe aleși: ”Trebuie să facem dreptate”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică