e-mentor

Unul din cele mai importante proiecte europene derulate de Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu a fost finalizat cu succes. Profesori din toată țara, atât din mediul universitar cât și din cel preuniversitar și-au dezvoltat compeţentele de utilizare a Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) în activitatea didactică şi mentorat educaţional al persoanelor cu dizabilităţi.

”A fost un proiect deosebit de important, pe care l-am dus la bus sfârșit. Doresc să le mulțumesc tuturor colegilor care s-au implicat în tot ceea ce a însemnat organizarea activităților și sper ca efectele proiectului să își găsească utilitatea în lucrul cu cei care au nevoie de sprijin”, a declarat managerul de proiect, prof. univ. dr. Daniel Mara.
Programele de formare din cadrul proiectului „e-Mentor: Dezvoltarea de competențe și abilități TIC și Mentorat educațional al persoanelor cu dizabilități, pentru profesori”, derulat de către Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu au urmărit creşterea nivelului abilităţilor şi informării cadrelor didactice cu privire la TIC, metode interactive de e-learning în vederea utilizării extensive a acestora în activitatea didactică şi a îmbunătăţirii rezultatelor procesului educaţional pentru persoanele cu dizabilităţi.
Proiectul „e-Mentor: Dezvoltarea de competențe și abilități TIC și Mentorat educațional al persoanelor cu dizabilități, pentru profesori”, este derulat de către Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi şi este proiect cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în perioada mai 2014 – decembrie 2015.

Ultima oră