Victorie muncită cu Timișoara. Urmează derbiul cu Clujul!

hardy csu sibiuCSU Sibiu a avut emoții preț de trei sferturi în meciul de sâmbătă cu BC Timișoara. Oaspeții s-au ținut bine 30 de minute, dar până la urmă au cedat în fața echipei mai bune cu  77-67 (8-12, 21-13, 19-20, 29-22).

Elevii lui Dan Fleșeriu au reușit să câștige, la fel ca și în tur, meciul cu BC Timișoara. După un început de meci mai puțin bun, primul sfert al partidei fiind adjudecat de Timișoara, în sfertul doi sibienii au trecut la conducere și au intrat la vestiare cu avantaj de 4 puncte. Jucătorii CSU Sibiu au reușit să își mențină avantajul și în partea a doua a partidei, iar la final au reușit să obțină victoria la 10 puncte diferență.
La finalul partidei, Dan Fleșeriu, antrenorul sibienilor, a mărturisit că jocul echipe sale a fost unul slab, dar acesta se datorează și accidentărilor jucătorilor. ”Astăzi am jucat slab. Sunt foarte bucuros că am câștigat, pentru că am avut probleme cu accidentările. Unii au intrat în teren: Will Paul , Gilbert, Igor. Toți accidentați. Doi dintre ei au intrat în teren fără acceptul medicului să joace. Am suferit mult, dar totuși au reușit să facă, în a doua parte a meciului, un joc mai bun. Ne lipsește agresivitatea în apărare și din cauza asta nu putem face contraatac. Sper ca până săptămâna viitoare să ne recuperăm, din punct de vedere fizic cu toții și mental, să fim mai buni și să facem un meci mai bun. Știu și băieții cât de important este, pentru Sibiu, meciul cu Clujul, știm cu toții, sunt convins că știe și Clujul. Accidentările pe care le au,  sunt urmare a antrenamentelor dure pe care le facem și vom continua să le facem. Organismul lor suferă după atâtea meciuri complicate, dar se mai întâmplă. Pe de altă parte, același meci prost l-am făcut și la Timișoara, și uite că nu a fost întâmplător. Atunci când joci cu o echipă care are o singură victorie e greu să te mobilizezi. Jucătorii cu care au venit sunt toți jucători cu experiență, sunt jucători valoroși, dar au o singură victorie”.
Pentru CSU Atlassib Sibiu au marcat: Lalovic 23p, Hardy 14p, Cioacătă 11p, Harrison 10p,  Gilbert și Mijajlovic câte 7p, Păun 3puncte, iar Paul 2p.
În etapa următoare, CSU întâlnește pe U-BT Cluj Napoca, sâmbătă, 19 decembrie 2015, de la orele 17:00, pe propriul teren.

Ultima oră