233474maxim

În data de 8 decembrie, poliţiştii de la investigarea criminalităţi economice au acţionat în marile complexe comerciale, precum şi în târgurile şi pieţele din municipiul şi judeţul Sibiu pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor de larg consum.

Astfel, în urma activităţilor de verificare şi control, au fost constatate 3 infracţiuni, din care 2 de evaziune fiscală şi una de contrafacere. Infracţiunile de evaziune fiscală au constat în neevidenţierea în contabilitate a unor venituri obţinute şi înregistrarea de cheltuieli fictive în contabilitatea societăţii, cu un prejudiciu estimat de 66.000 lei.
De asemenea, pentru neregulile constatate la agenţii economici verificaţi, poliţiştii au aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în baza legii nr. 12/1990 şi OUG nr. 21/1992 în valoare de 19.500 de lei, respectiv pentru neetichetarea corespunzătoare a produselor (lipsa traducerii în limba română, lipsa unor indicaţii de folosire a jucăriilor), lipsa documentelor justificative de provenienţă, lipsa afişării preţului de comercializare, expirarea termenului de folosire a produsului, lipsa documentelor de conformitate, nerecepţionarea unor mărfuri în evidenţa contabilă.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au indisponibilizat bunuri în valoare de 54.000 lei, reprezentând îmbrăcăminte, jucării şi 900 l vin.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice recomandă cetăţenilor
– să achiziţioneze bunuri numai din locaţii autorizate;
– să păstreze bonul de casă,
– să fie atenţi la produsele achiziţionate, etichetele să fie citite cu atenţie pentru a lua la cunoştinţă despre conţinut şi termenul de valabilitate;
– preţul redus al unui produs al unui brand de top este un indiciu că respectivul bun s-ar putea să nu fie original;
– să manifeste atenţie la produsele achiziţionate on-line, pentru care recomandăm citirea recenziilor dar şi verificate produsele la primirea comenzii;
– atenţie la operele audio/video piratate.
Pentru orice reclamaţii, sesizări sau suspiciuni despre mărfuri ori produse contrafăcute contactaţi pe e-mail I.P.J. Sibiu, la adresele: luciana.baltes@sb.politiaromana.ro, presa_politiasibiu@yahoo.com

Ultima oră

Comentariul meu

Publică